Companii

C&W Echinox: După ce au intrat în Polonia, Ungaria şi Cehia, investitorii imobiliari din China şi Coreea de Sud tatonează piaţa românească, care în ultimii cinci ani a fost mai mult în atenţia investitorilor sud-africani

C&W Echinox: După ce au intrat în Polonia, Ungaria şi...
13.03.2019, 00:00 200

Piaţa imobiliară locală a început să atragă atenţia marilor investitori asiatici, grupuri din China si Coreea de Sud explorând posibilitatea de a investi direct în principalele segmente de piaţă, iar primele achiziţii ar putea fi realizate până la finalul anului curent, apreciază consultanţii firmei Cushman & Wakefield Echinox.

În ultimii trei ani (2016-2018) investitorii asiatici (Malaezia, Coreea de Sud, Singapore, Filipine) au realizat achiziţii de peste 2,8 mld. euro în Polonia, având o pondere de peste 16%, în timp ce în Cehia şi Ungaria au fost semnate anul trecut tranzacţii semnificative de către grupurile Shinhan Investment din Coreea de Sud şi Mapletree din Singapore, ponderea investitorilor asiatici fiind preconizată să crească şi în aceste pieţe.

„Investitorii sud-africani au fost în ultimii cinci ani cei mai activi cumpărători din piaţa imobiliară locală, care a fost folosită de o serie de grupuri şi ca „rampă de lansare” pentru formarea unor portofolii regionale. În ultimii ani, am observat o diversificare a surselor de capital atras, prin intrarea unor jucători noi din Statele Unite, Liban, Cehia şi Belgia, proces ce credem că va continua cu primele achiziţii ale unor investitori asiatici, atraşi de proiectele cu o calitate a construcţiei ridicată, chiriaşi blue-chip şi randamente investiţionale mai ridicate cu peste 200 de puncte procentuale faţă de pieţele din Europa Centrală“, este de părere Tim Wilkinson, partener, Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox.

În România au fost realizate în 2018 tranzacţii imobiliare cu o valoare cumulată de aproximativ 957 de milioane de euro, cele mai mari achiziţii fiind realizate de grupurile Dedeman, Sonae Sierra, Lion’s Head Investments şi MAS Real Estate, în parteneriat cu Prime Kapital. Randamentele investiţionale de referinţă pentru piaţa locală sunt de 6,75% pentru sectorul de retail, 7,25% pentru birouri şi 8,75% pe industrial, în 2019 fiind aşteptată o comprimare a acestora ca urmare a unui interes în creştere din partea potenţialilor cumpărători. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO