Companii

Calea ferată Curtici-Arad va fi reabilitată pentru 250 mil. euro. Euroconstruct Trading şi Dafora, printre firmele care se vor ocupa de lucrări

Calea ferată Curtici-Arad va fi reabilitată pentru 250 mil. euro. Euroconstruct Trading şi Dafora, printre firmele care se vor ocupa de lucrări

Foto: Shutterstock

Autor: Andreea Neferu

09.11.2011, 18:36 1292

CFR SA a atribuit contractul de reabilitare a tronsonului de cale ferată Frontieră-Curtici-Arad, în valoare de 1,08 miliarde de lei (248,2 milioane de euro) fără TVA, câştigător fiind consorţiul Astaldi (Italia) - Swietelsky (Austria) - Alstom (Franţa) - Euroconstruct Trading 98 (Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu) - Dafora (Gheorghe Călburean).

Este al doilea contract de anvergură atribuit de CFR în ultimele două zile, în condiţiile în care ieri compania a anunţat că a atribuit un contract de 317,3 milioane de euro pentru reabilitarea tronsonului Vinţu de Jos-Simeria.

Astfel, este al doilea contract de cale ferată câştigat în doar 2 zile de companiile Swietelsky, Alstom şi Euroconstruct Trading 98, care vor colabora, alături de austriecii de la Strabag şi firmele Arcada (Spiru Mantu, Mihai Humă) şi Transferoviar Grup (Călin Mitică), şi la reabilitarea secţiunii Vinţu de Jos-Simeria.

Ambele investiţii vor fi finanţate în proporţie de 85% de Comisia Europeană, restul banilor urmând să vină de la bugetul de stat. În urma reabilitării, trenurile de călători vor putea circula pe aceste linii ferate cu o viteză maximă de 160 km/h, în timp ce trenurile de marfă vor putea atinge o viteză de 120 km/h.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO