• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Companii

Camera de Comerţ Româno-Britanică: Industria auto, utilajele şi serviciile pentru companii susţin schimburile comerciale dintre UK şi România, de 10,3 mld. lire sterline

Camera de Comerţ Româno-Britanică: Industria auto,...

Autor: Roxana Rosu

28.07.2026, 15:29 93

Autoturismele sunt principala categorie de bunuri importate din România.

Industria auto, utilajele, bu­nurile de consum, echipamentele electrice şi serviciile pentru companii sunt principalele surse care susţin relaţia economică dintre Regatul Unit şi România, valoarea schimburilor comerciale bila­terale ajungând la 10,3 miliarde de lire sterline în 2025, în creştere cu 4,9%, potrivit celor mai recente date publicate de Departamentul pentru Afaceri şi Comerţ al Regatului Unit, citate de Camera de Comerţ Româno-Britanică (BRCC) . 

Exporturile britanice către România au crescut cu 7%, până la 3 miliarde de lire sterline, în timp ce importurile Regatului Unit din România au crescut cu 4%, ajungând la 7,3 miliarde de lire sterline. România ocupă locul 32 în clasamentul celor mai importanţi parteneri comerciali ai Regatului Unit.

Te-ar putea interesa și:

Autoturismele au reprezentat principala categorie de bunuri importate de Regatul Unit din România, atingând valoarea de 1,3 miliarde de lire sterline şi reprezentând 30,4% din totalul importurilor britanice de bunuri din ţara noastră, după o creştere anuală de 18,4%. Printre celelalte categorii importante s-au numărat băuturile şi produsele din tutun, utilajele industriale de uz general şi echipamentele electrice.

Exporturile britanice de bunuri către România au fost dominate de băuturi şi produse din tutun, generatoare mecanice de energie şi autoturisme.

Serviciile devin, de asemenea, o componentă tot mai importantă a relaţiei bilaterale. Exporturile britanice de servicii către România au crescut cu 16,1%, ajungând la 1,5 miliarde de lire sterline şi reprezentând 50,5% din totalul exporturilor Regatului Unit către România.

 

Călătoriile au reprezentat cea mai importantă categorie de servicii, cu o pondere de 37% din exporturile britanice de servicii către România şi de 43% din importurile britanice de servicii din România, fiind urmate de alte servicii pentru companii şi de transport.

„Cele mai recente cifre marchează o nouă creştere a schimburilor comerciale bilaterale dintre Regatul Unit şi România, confirmând evoluţia pozitivă a relaţiei economice. Este deosebit de încurajatoare contribuţia unor sectoare-cheie precum industria auto, utilajele şi echipamentele electrice, alături de importanţa tot mai mare a serviciilor pentru companii. Aceste rezultate oferă o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare şi indică noi oportunităţi de investiţii, inovare şi parteneriate sectoriale“, a declarat   Robert Uzună, Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Britanice.

Stocul investiţiilor străine directe britanice în România se situa la 752 de milioane de lire sterline la finalul anului 2024, în scădere cu 19,9% faţă de anul precedent, ceea ce indică o oportunitate de consolidare a proiectelor de investiţii şi a angajamentului de capital pe termen lung.

În schimb, investiţiile străine directe româneşti în Regatul Unit au crescut cu 22,2%, ajungând la 303 milioane de lire sterline.

Camera de Comerţ Româno-Britanică (BRCC) este principala organizaţie dedicată promovării comerţului bilateral şi investiţiilor dintre Regatul Unit şi România. Fondată în anul 1998, BRCC funcţionează independent şi are birouri la Londra, Bucureşti şi Cluj-Napoca.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135