Companii

"Campionii" Bursei şi-au revenit mai repede decât economia

-

Autor: Andrei Chirileasa

17.02.2011, 23:59 88

Creşterea consumului de energie electrică şi gaze naturale pefondul revenirii producţiei industriale, avansul puternic alexporturilor, dar şi creşterea preţului petrolului şi al metalelorpe pieţele internaţionale au făcut ca primele zece mari companii depe Bursă să raporteze anul trecut afaceri în creştere, deşi peransamblu economia a avut al doilea an de scădere.

Primele 50 de companii nefinanciare de pe Bursă (fără bănci şiSIF-uri) au înregistrat afaceri cumulate de 21,3 mld. lei (5 mld.euro), în creştere cu 15% faţă de 2009, în condiţiile în carePetrom, cea mai mare companie locală, nu şi-a publicat încărezultatele.

Explicaţia pentru evoluţia mai bună a companiilor listate înraport cu economia este faptul că pe Bursă nu sunt reprezentatesectoare economice importante, cum ar fi comerţul, care anul trecuta consemnat una dintre cele mai mari scăderi pe fondul reduceriiconsumului, dar sunt multe companii din sectoarele energetic şiindustrial, care au avut evoluţii pozitive datorită reveniriieconomiilor din Uniunea Europeană şi a exporturilor.

"Companiile de pe Bursă au fost mai dinamice. Aceste companiis-au ajustat primele, încă de la finele lui 2007, dau din primultrimestru al lui 2008 şi era normal să revină pe plus un pic mairepede decât restul economiei", a declarat Iulian Panait,preşedintele firmei de consultanţă pe piaţa de capital KTDInvest.

Investitorii de pe Bursă au anticipat aceste creşteri, dreptdovată că anul trecut companii precum Transgaz, Azomureş sau Compaau înregistrat printre cele mai mari creşteri din piaţă. Analiştiiconsideră că, în general, rezultatele pozitive raportate erau luateîn calcul de investitori, iar acum miza o reprezintă identificareasectoarelor care vor fi performante în 2011.

"Noivedem pentru acţiunile lichide anul 2011 mai bun decât 2010, chiarşi în cazul băncilor", spune Mihai Căruntu, şeful departamentuluide analiză pe piaţa de capital al BCR-Erste.

Producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş (AZO) a fost unadintre puţinele companii care au surprins piaţa prin rezultateleraportate, având o creştere de peste 60% a afacerilor şi cel maimare profit din istoria companiei, de 35 mil. euro.

Şi rezultatele Transgaz (TGN) au determinat creşterea acţiunilorpe Bursă, după ce compania a raportat un profit record de 86 mil.euro, cu 23% mai mare decât în 2009.

Companiile care au raportat rezultate în creştere în 2010 şi-arputea îmbunătăţi rezultatele şi în acest an, în timp ce sectoarelecare au suferit contracţii, cum ar fi cel financiar sauconstrucţiile, ar putea suferi în continuare, spun analiştii.

Companiile industriale cu o pondere ridicată a producţiei pentruexport, cum sunt producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR),producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş (AZO) sau cel decomponente auto Compa Sibiu (CMP) au raportat unele dintre cele maimari creşteri ale rezultatelor financiare de pe Bursă.

Firmele din sectorul energetic şi de utilităţi, precum Transgaz(TGN) şi Transelectrica (TEL), dar şi cele din sectorulfarmaceutic, precum Antibiotice (ATB), Zentiva (SCD) sau Biofarm(BIO), au raportat la rândul lor afaceri în creştere.

"Exceptând băncile, în general companiile cele mai lichide auconfirmat anul trecut, iar anul acesta noi vedem rezultate şi maibune. Antibiotice este poziţionată excelent pe exporturi, Biofarmare creştere şi pe volume, Transelectrica are potenţial pe bazacreşterii tarifului, iar în industria prelucrătoare unde dominăexporturile, cred că rezultatele vor fi cel puţin la nivelul lui2010, deoarece economiile din Europa Centrală şi de Est vorbeneficia de creşterea solidă a economiei Germaniei", explică MihaiCăruntu, şeful departamentului de analiză pe piaţa de capital alBCR-Erste.

Şi Iulian Panait, preşedintele firmei de consultanţă KTD Invest,crede că în acest moment se întrevede ca firmele cu rezultate buneîn 2010 să-şi continue evoluţia pozitivă şi în acest an.

"Nimeni nu se mai teme de un double dip în acest moment.Statistic vorbind, ar trebui ca anul acesta să fie relativ bunpentru aceste companii", spune el. Panait nu vede însă o revenirepentru companiile financiare şi nici pentru segmentul deconstrucţii din cauza creditării îngheţate şi a ofertei ridicate pesegmentele de birouri şi locuinţe.

De altfel, cu puţine excepţii, companiile de construcţii şiproducătorii de materiale de construcţii au fost anul trecutprintre cei mai mari perdanţi de pe Bursă la nivelul cifrei deafaceri. Singura excepţie este producătorul de ţevi şi profile dinPVC Teraplast Bistriţa (TRP), care a reuşit să crească pe fondulcererii mai ridicate pe segmentul lucrărilor de infrastructură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO