Companii

Care este povestea brandului românesc de modă Nissa: pleacă din Craiova şi ajunge în Galeriile Lafayette din Dubai

Cum se luptă un brand românesc de modă cu H&M şi Zara. Pleacă din Craiova şi ajunge în Galeriile Lafayette din Paris

Autor: Cristina Rosca

17.04.2012, 00:04 14939

Magazinele Nissa, un business românesc de familie, au apărut pe piaţa locală în urmă cu circa şapte ani, când brandurile internaţionale precum Zara sau H&M fie nu se gândeau la Ro­mâ­nia, fie testau apele doar cu francize.

Şapte ani mai târziu, pe o piaţă inundată de nume mari de modă, magazinele Nissa îşi fac loc în centrele comerciale din marile oraşe ale ţării şi în spaţii stradale strategic amplasate în centrele oraşelor.

"Este dificil să faci afaceri în România în contextul economic actual. Există însă avantajul că, odată cu intrarea de noi competitori, a crescut oferta şi românii nu îşi mai fac cumpără¬tu¬rile în străinătate la fel de mult", spune Denisa Ra­dian, care a intrat în afa­ce­rile de modă în 2001, îm­preună cu sora şi mama sa.

Cele trei românce s-au axat iniţial pe producţie, pentru ca ulterior să se orienteze şi spre retail, deschizând magazinele Nissa.

Denisa Radian explică însă şi că brandul Nissa este pus la adăpost de concurenţa brandurilor mass-market. Brandurile grupului Inditex (Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho), precum şi H&M, New Yorker sau C&A sunt branduri mass-market deoarece businessul lor se bazează pe vânzarea unei cantităţi mari de marfă.

"Clientela noastră este mai atentă la de­talii, la confort şi apoi la raportul ca­lita­te-preţ. Este avizată, mai greu de satisfăcut însă este constantă", a mai spus Denisa Radian.

Denisa Radian mai spune despre clienta Nissa că are în medie 35 de ani, are carieră şi venituri peste medie.

Povestea unui business de 9 milioane de euro

Primele două magazine Nissa au fost la Craiova, unde este şi sediul social al com­paniei. Ulterior, lanţul de ma­gazine Nissa s-a extins şi în Bu­cureşti şi în principalele oraşe ale ţării, ajungând să deţină astăzi 12 unităţi.

"Ultimul deschis este magazinul din centrul comercial Electroputere din Craiova, în primele luni din 2012", a continuat Denisa Radian.

În acelaşi oraş Nissa mai deţine un magazin, într-un spaţiu stradal, în centrul oraşului. Cele două unităţi deschise iniţial au fost închise în timp.

Cel mai bine evoluează cele cinci unităţi din Bucureşti, în frunte cu cel din Piaţa Romană. Acesta din urmă şi cel din Craiova sunt singurele magazine deschise în spaţii stradale.

Celelalte zece sunt toate în malluri, centre şi galerii comerciale, deoarece au avantajul traficului generat de mall în ansamblu.

"Am stat mult să ne gân­dim şi să analizăm înainte să deschidem în Piaţa Ro­mană. Am fost în discuţii şi cu Calea Victoriei, însă în final am ales unitatea actuală deoarece ne-a plăcut şi clă­direa, şi po­zi­ţio­na­rea", a mai spus re­pre­zen­tantul maga­zine­lor Nissa.

Nissa nu este singurul re­tailer de modă care şi-a găsit loc în Piaţa Romană. Anul trecut, după aproape două decenii în care a scris istoria modei locale pe Calea Victoriei, brandul italian Stefanel şi-a mutat flagshipstore-ul într-o vilă istorică din Piaţa Romană. Tot aici mai au maga­zine Dika, Tina R şi Glow.

Oportunităţi pe pieţele externe

Pe piaţa locală Nissa deţine două concepte de magazine - stradal şi în mall sau centru comercial. "Există însă şi formatul shop in shop pe care îl de­ţinem pe pieţele externe."

Compania românească deţine un astfel de magazin în galeriile Lafayette din Dubai şi poartă discuţii cu alte trei galerii Lafayette.

Denisa Radian nu dă numele acestora pentru că, spune ea, pentru moment negocierile nu s-au finalizat.

"În funcţie de volumul de vânzări şi de recomandările pe care le primesc produsele noastre este posibil să mer­gem şi în galeriile Lafayette din Paris", a continuat ea.

Rochiile, fustele şi bluzele Nissa ajung de asemenea şi în alte state din toate colţurile lumii prin intermediul unor distribuitori care le vând magazinelor multibrand sau magazinelor de tip department store.

Primele încercări în străinătate au fost făcute în urmă cu circa doi ani, iar în prezent pieţele externe contribuie cu circa 20% la cifra de afaceri de 9 milioane de euro a companiei.

Restul vine din piaţa locală. Denisa Radian spune că ţinta este să crească pe ambele pieţe, însă paşii sunt mici, dar siguri.

Avansul va veni din deschiderea de noi magazine în acest an. Singurul pentru care s-a semnat deja contact este cel din Palas Iaşi. Compania mai poartă negocieri şi pentru magazine în centre comerciale din Braşov şi Timişoara. Deschiderile se vor vedea şi în cifra de afaceri care este aşteptată să crească cu circa 10-15% în acest an, până la aproape 10 milioane de euro.

Avansul vine din optimizarea reţelei de magazine - compania a închis în 2012 magazinele din Brăila şi Carrefour Orhideea Bucureşti -, din expansiunea pe pieţe noi şi din faptul că efectele crizei sunt mai puţin vizibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO