• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5509
  • Leu / USD4.1939
Companii

Care sunt cauzele care au dus Oltchim pe marginea prăpastiei, cu pierderi de 1,2 miliarde de lei în cinci ani şi datorii de 2,6 miliarde de lei

Secțiune susținută de Medlife Logo

Autor: Andrei Chirileasa

7 sep 2012 3700

Construit în anii '60, Oltchim Râmnicu Vâl­cea (OLT) a fost multă vreme perla in­dustriei chimice româ­neşti, iar la nivel european combinatul este încă în top trei producători de PVC din punctul de vedere al capacităţii de producţie. Oltchim mai era lider regional la producţia de polioli şi produse clorosodice.

Cu toate astea, combinatul a ajuns în situaţia în care nu mai are bani să-şi plătească materia pri­mă, energia electrică şi salariile celor 3.350 de angajaţi, motiv pentru care a fost nevoit să-şi închi­dă producţia pe 22 august. Relua­rea activităţii Oltchim de­pin­de acum de o nouă injecţie de capital de la stat, în condiţiile în care Minis­terul Economiei, care deţine 54% din ac­ţiuni, AVAS şi Electrica, la care Oltchim are datorii de 1,8 miliarde de lei, au sus­ţinut în ultimii ani menţinerea companiei pe linia de plutire. Cu capitaluri proprii nega­tive încă din 2007, Oltchim este tehnic în fali­ment, funcţionarea combinatului în ultimii cinci ani fiind posibilă doar datorită "perfuziilor" de fi­nan­ţare de la stat sau de la bănci "prietene" cu statul.

Constantin Roibu, cel care a condus com­binatul din 1991, şi-a dat demisia după mai mult de 20 de ani la cârma Oltchim, prea târziu conform celor care îl consideră responsabil pentru situaţia în care a ajuns compania. Odată cu el şi-au dat demisiile 15 membri ai conducerii executive a Oltchim.

Făcând bilanţul ultimilor cinci ani, este greu de găsit scuze echipei executive a Oltchim. Totuşi, situaţia actuală nu li se datorează doar ma­na­gerilor, ci este rezultatul unui cumul de decizii strategice greşite sau implementate greşit, condiţii de piaţă neprielnice, lupte cu ac­ţio­narii minoritari, lipsă de reacţie din partea statului, privatizări eşuate şi, în unele cazuri, de rea-voinţă.

Ziarul Financiar a încercat să identifice prin­ci­palele cauze care au adus Oltchim în situaţia actuală.

1. Majorarea de capital ratată din 2003

Problemele financiare ale Oltchim s-au accentuat începând din 2007, când Guvernul a fost nevoit să anuleze o majorare de capital derulată de companie în 2003, prin care datorii de circa 100 mil. euro ale combinatului faţă de AVAS fuseseră transformate în acţiuni. Ministerul Economiei nu le-a oferit acţionarilor minoritari de atunci, SIF Oltenia şi fondul de investiţii Lindsell, posibilitatea să subscrie în majorare diluându-le astfel participaţiile, iar aceştia au atacat operaţiunea în instanţă şi au obţinut o decizie favorabilă în 2005.

Lungul şir de procese, care s-a încheiat abia în 2007, a împiedicat privatizarea companiei, deoarece participaţia statului era incertă. În 2007, Guvernul a hotărât să anuleze majorarea din 2003 şi să deruleze o nouă majorare. Prima parte a decurs conform planului, capitalul Oltchim fiind redus în noiembrie 2007. Între timp însă, nemţii de la PCC care intraseră în acţionariat în 2007 cumpărând partea Broadhurst s-au opus unei noi majorări de capital, în care ar fi trebuit să subscrie câteva zeci de milioane de euro pentru a-şi menţine participaţia (ei plătiseră circa 7 mil. euro pentru participaţia Lindsell). PCC s-a adresat Comisiei Europene, reclamând că majorarea de capital pe care statul o avea în plan la Oltchim repre­zintă ajutor de stat, iar operaţiunea a fost blo­cată până la finalizarea investigaţiei comisiei.

2. Umflarea datoriilor pe fondul deprecierii leului şi al creşterii dobânzilor

Anularea majorării de capital a făcut ca datoriile Oltchim să se umfle peste noapte, fapt la care a contribuit şi deprecierea leului, în timp ce capitalurile proprii au scăzut la valori negative. Astfel, de la datorii de 1 mld. lei la finalul lui 2007, compania a ajuns la datorii de 1,62 mld. lei la sfârşitul lui 2008.

Majoritatea datoriilor erau în euro, astfel că scăderea leului în raport cu moneda europeană a făcut ca da­toriile să tot crească, iar compania să înregistreze pierderi financiare din diferenţe de curs negative. În aceste condiţii, băncile creditoare au devenit tot mai severe în raport cu Oltchim, cerând garanţii mai mari şi dobânzi mai ridicate. În 2007, cheltuielile cu dobânzile ale Oltchim erau de 51 mil. lei, iar în 2011 au ajuns la 105 mil. lei.

Din 2009, compania a avut probleme tot mai mari în a-şi asigura finanţări noi de la bănci, care nu au mai fost dispuse să dea credite fără garanţii de stat.

3. Luptele cu nemţii de la PCC au blocat finanţarea

În 2008-2009, conducerea Oltchim a reuşit să convingă Guvernul să-i ofere o serie de faci­lităţi. Pe lângă conversia în acţiuni a da­to­riilor faţă de AVAS, statul ar fi acrodat Oltchim ga­ranţii de stat, prin intermediul Eximbank, pentru credite de investiţii.

PCC a contestat aceste măsuri, recla­mân­du-le la Comisia Europeană ca şi ajutor de stat. Investigaţia Comisiei Europene a condus la amânarea şi în final la anularea planurilor Olt­chim, a cărui situaţie financiară s-a înrăutăţit. Nemţii de la PCC au derulat o campanie foarte agre­sivă împotriva conducerii Oltchim, acu­zându-l pe Roibu pentru situaţia proastă a com­paniei.

De cealaltă parte, Roibu i-a acuzat pe nemţi că urmăresc blocarea finanţării şi a acti­vităţii combinatului pentru ca să poată prelua mai uşor compania. PCC şi-a declarat încă din 2007 interesul pentru preluarea Oltchim. Ei au propus schimbarea strategiei Oltchim, respectiv renun­ţarea la producţia tradiţională de PVC şi creşterea producţiei de polioli. Conducerea com­binatului şi sindicatele s-au opus acestei strategii.

4. Condiţiile de piaţă s-au înrăutăţit odată cu criza

Piaţa produselor chimice a înregistrat o contracţie după 2008 ca urmare a scăderii cererii la nivel mondial. Piaţa de PVC, unde Oltchim avea cele mai mari vânzări, a fost cea mai puternic lovită. PVC-ul (policlorura de vinil) este utilizat în special în sectorul construc­ţiilor. Din PVC se produc ţevi, tâmplărie, pro­filuri utilizate în construcţii. Sectorul construc­ţiilor a fost printre cele mai lovite de criză, astfel că cererea de PVC a scăzut puternic, iar companiile au acumulat stocuri mari. În plus, pe piaţa de PVC există supracapacitate de pro­ducţie, companiile europene confruntându-se cu o concurenţă puternică din partea celor chineze, unde s-a investit masiv în capacităţi de pro­ducţie noi înainte de criză.

Oltchim mai produce sodă caustică şi polioli, care sunt utilizaţi la producţia de spume poliuretanice, răşini, adezivi, lubrifianţi şi lichid de frână.

Până în 2007 însă producţia de PVC aducea peste 35% din afacerile Oltchim. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea este unul dintre cei mai mari producători de PVC din Europa, cu o capacitate de producţie de 250.000 de tone pe an. Doar Solvin din Belgia şi Borsodchem din Ungaria au capacităţi de producţie similare, conform unei analize a Deloitte. Oltchim este însă singurul producător european de PVC care are marje negative la acest produs. Analiza Deloitte din 2010 arăta că Oltchim pierdea 160 de euro pe tona de PVC produs, în timp ce restul producătorilor europeni aveau marje pozitive cuprinse între 50 şi 250 de euro pe tonă. Asta se întâmpla în 2009, când producţia de PVC a Oltchim era la nivelul de 30% din capacitatea totală. Din 2010, producţia de PVC a Oltchim a scăzut şi mai mult.

5. Închiderea rafinăriei Arpechim - lovitura de graţie

Oltchim şi-a văzut speranţele de revenire spulberate în momentul în care austriecii de la Petrom au hotărât să închidă definitiv rafinăria Arpechim, care i-a tăiat aprovizionarea cu materie primă.

Combinatul Oltchim a fost gândit încă de la început să funcţioneze integrat cu rafinăria Arpechim de la Piteşti.

Între cele două platforme industriale există conducte subterane pentru transportul etilenei, care este materia primă pentru producerea PVC-ului. Etilena nu poate fi transportată terestru din cauza riscului ridicat de explozie. Pe platforma Arpechim erau produse şi alte materii prime utilizate de Oltchim, precum propilena, folosită la producerea poliolilor.

Cât timp Petrom a fost la stat nu a existat riscul opririi aprovizionării cu materii prime a Oltchim. Privatizarea Petrom a făcut ca rafinăria Arpechim să ajungă la austriecii de la OMV, care au redus treptat producţia rafinăriei. În 2008, Oltchim a cumpărat de la Petrom o parte din instalaţiile Arpechim aferente activităţilor petrochimice, printr-o tranzacţie de 18 mil. euro. Conducerea Oltchim a anunţat că după modernizarea acestor instalaţii şi repornirea lor combinatul va putea creşte gradul de utilizare a capacităţilor de producţie ale combinatului. O producţie mai mare ar fi însemnat automat scăderea costurilor fixe pe unitate de produs şi revenirea pe profit operaţional.

Planurile Oltchim au fost spulberate însă în momentul în care Petrom a închis de tot rafinăria Arpechim. Astfel, instalaţiile pe care Oltchim le-a cumpărat la finalul lui 2008 au rămas la rândul lor fără materie primă. Oltchim a fost nevoit să scadă la minimum producţia de PVC, rămânând doar cu producţia de polioli şi sodă caustică.

Fără rafinăria Arpechim, producţia de PVC la Oltchim nu va putea fi reluată, astfel că viitorul proprietar al combinatului va trebui să negocieze cu Petrom preluarea rafinăriei ca să poată redresa combinatul. În caz contrar, Oltchim va rămâne doar cu producţia de polioli şi sodă caustică pentru care se poate aproviziona terestru. Asta ar însemna însă ca mulţi dintre salariaţii Oltchim să-şi piardă locurile de muncă.

6. Deciziile greşite ale managementului şi căpuşarea companiei

Actuala conducere a OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie), care deţine pachetul majoritar de 54% din acţiunile Oltchim, susţine că situaţia actuală a companiei se datorează în primul rând deciziilor greşite ale conducerii executive şi aplicării greşite a strategiilor propuse de Consiliul de Administraţie.

Conducerii Oltchim i se reproşează faptul că a avut mereu prognoze prea optimiste, care nu s-au realizat. De exemplu, în 2010 Oltchim şi-a bugetat afaceri de 2,7 mld. lei şi profit, dar a încheiat cu afaceri de 1,3 mld. lei şi pierderi de 223 mil. lei. Situaţia s-a repetat aproape în fiecare an.

Pe de altă parte, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, spune că "într-un mod pe care nu-l putem explica, Oltchim a consumat foarte multă materie primă pentru o producţie foarte mică". Salariaţii Oltchim care au protestat în ultimele zile în faţa sediului companiei au cerut efectuarea unui audit pentru a se afla unde au mers materiile prime ale Oltchim şi ce companii beneficiază de utilităţi de la Oltchim.

Aceste declaraţii conduc la ideea că Oltchim este căpuşat de firme care ar avea legătură cu managementul. Ideea a fost susţinută în trecut şi de germanii de la PCC, care au cerut ca Oltchim să elimine intermediarii prin care îşi vindea producţia în ţară sau în străinătate şi să vândă direct.

Citiţi şi Constantin Roibu, omul care se identifică cu Oltchim de 20 de ani

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: 0,0904
Ieri: 4.7564
Azi: 4.1939
Diferență: 0,1385
Ieri: 4.1881
Azi: 5.5509
Diferență: -0,2713
Ieri: 5.5660
Azi: 4.1976
Diferență: 0,2053
Ieri: 4.1890