Companii

Care sunt obiectivele noului şef al OMV

Care sunt obiectivele noului şef al OMV

Gerhard Roiss, noul şef al OMV

Autor: Roxana Petrescu

31.03.2011, 23:55 75

Gerhard Roiss, 59 de ani, a devenit de azi noul directorge­neral executiv al grupului petrolier austriac OMV, înlo­cuindu-ldin funcţie, după aproape un deceniu de şefie, pe WolfgangRuttenstorfer, 61 de ani, omul care în 2004 a cum­părat de lastatul român cea mai mare companie locală, Pe­trom.

Ruttenstorfer este preşedintele Consiliului de Suprave­ghere alPetrom, iar poziţia lui va fi preluată de Roiss care de­vineastfel, de la Viena, "cel mai puternic executiv din Ro­mânia". Dealtfel, până în ziua de azi, reuşita majoră a austriecilor peplanul de achiziţii rămâne Petrom, companie care asigură circajumătate din baza de explorare şi producţie a grupului. Odată cunumirea sa în funcţie, Roiss spune că va iniţia un proces dereevaluare a strategiei grupului, lucru care va avea un efect şiasupra Petrom.

"Ca exemplu, divizia de rafinare şi marketing dispune de unprocent mare din capitalul companiei, în vreme ce divizia deexplorare şi producţie generează majoritatea EBIT-ului (profitoperaţional). Aici zonele de interes vor fi redefinite şi adaptatecondiţiilor pieţei", spun reprezentanţii grupului OMV. Dejaschimbările de strategie s-au făcut simţite în România undeArpechim, una dintre cele două unităţi de rafinare ale Petrom, afost închisă definitiv, planurile fiind acelea de a reducecapacitatea de rafinare la Petrobrazi. Deci­ziile OMV vin încontextul în care recent reprezentanţii gru­pului au afirmat căfiecare a patra rafinărie pe plan euro­pean ar trebui închisădatorită existenţei unei supracapacităţi de pro­cesare apetrolului. Totodată, evoluţia marjelor de rafinare nu justificăinvestiţiile în acest sector.

Pe de altă parte însă, focusul grupului va fi pe partea deexplorare şi producţie, dar şi pe partea de gaze şi energie, maiales ca urmare a evenimentelor recente din Japonia. "Gazelenaturale sunt o sursă de energie cu emisii scăzute ce oferă oalternativă împortantă prin prisma dezvoltărilor recente şi aîndelungatei dezbateri în domeniul energetic şi în cel climatic", aspus Roiss.

România devine prima piaţă din cele în care este activ grupulaustriac unde acest plan se va concretiza odată cu punerea înfuncţiune a centralei de 860 de MW de la Brazi în urma uneiinvestiţii de 500 de milioane de euro.

"În ceea ce priveşte dezvoltarea portofoliului pe termen lung,domeniul nostru principal de activitate, explorarea şi producţia,va constitui în continuare coloana vertebrală a grupului nostru", amai precizat Roiss. Noua strategie a OMV va fi prezentată în toamnaacestui an la Istanbul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO