Companii

​Cargus estimează o creştere a volumului de livrări cu peste 60% până la finalul lunii noiembrie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

​Cargus estimează o creştere a volumului de livrări...

Autor: Miruna Diaconu

18.11.2021, 12:19 106

Compania de curierat Cargus, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de curierat, estimează un volum de livrări mai mare cu peste 60% până la finalul lunii noiembrie comparativ cu perioada similară din 2020, conform unui comunicat al companiei.

Ultimele două luni din an reprezintă cea mai aglomerată perioadă pentru companiile de curierat, având în vedere că trebuie să facă faţă unei cereri foarte mari de livrări atât în perioada ofertelor de Black Friday, cât şi de sărbătorile de iarnă.

“Cargus s-a pregătit pe tot parcursul anului pentru sezonul de vârf actual, investind intens, în primul rând, în dezvoltarea activelor operaţionale, distribuţia pe ultimul kilometru, soluţii IT şi comunicarea cu destinatarii livrărilor. La mijlocul acestui an, am lansat şi reţeaua proprie de puncte de colectare partenere sub brandul Ship & Go, iar până la sfârşitul acestui an intenţionăm să creştem numărul acestora la peste 300, la nivel naţional”, a declarat Jarosław Śliwa, CEO Cargus.

Cargus este deţinută de fondul de investiţii Mid Europa Partners, care a cumpărat compania de curierat de la fondul Abris Capital Partners în 2018 într-o tranzacţie estimată de ZF la 120-130 mil. euro.

Compania de curierat Cargus şi-a majorat veniturile cu 8% anul trecut, raportând venituri de 494 milioane lei, faţă de 454 milioane lei în 2019, conform datelor Ministerului de Finanţe. Creşterea afacerilor companiei de curierat a venit pe fondul avansului comerţului online în contextul pandemiei.

Recent, compania de curierat a deschis un depozit la Buzău în urma unei investiţii de 500.000 euro. Suprafaţa operaţională a depozitului este de 1.300 mp. Structura include, de asemenea, un punct Ship & Go, conceptul Cargus creat ca opţiune integrată de livrare la domiciliu pentru clienţi.


​​​
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO