Companii

Carmen Gavrilescu, APSS: Salamul de Sibiu, făcut de un italian şi un neamţ, nu a fost niciodată produs la Sibiu şi este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării

Conferinţa ZF Branduri Româneşti 2019

Carmen Gavrilescu, APSS: Salamul de Sibiu, făcut de un...

Autor: Alex Ciutacu

10.10.2019, 11:50 1197

Salamul de Sibiu era produs la începutul secolului trecut de italianul Filippo Dozzi la Sinaia şi de neamţul Josef Teil la Mediaş, aceştia doi împărţind istoria de început a produsului, dar el nu a fost niciodată produs în oraşul Sibiu – ceea ce aduce o notă istorică brandului. În acelaşi timp, acesta este primul brand românesc care a ieşit la export, explică Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), în cadrul evenimentului ZF Branduri Româneşti 2019.

„Salamul de Sibiu are o istorie de 130 de ani şi noi şase producători din România ne-am unit în 2014 într-o asociaţie şi am scos povestea salamului de Sibiu la vedere. Salam de Sibiu care nu a fost niciodată produs la Sibiu. (...) Brandurile trebuie să aibă în spate vizionari, brandurile duc mai departe visul unui om sau a unei echipe. Salamul de Sibiu este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării, iar în această privinţă ne ajută mult comunităţile româneşti din afară. Oriunde în Italia, Spania, Anglia, toată lumea ştie de salamul de Sibiu”, povesteşte Carmen Gavrilescu în cadrul conferinţei.

Din Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu fac parte producătorii Agricola Bacău, Scandia Sibiu, Salsi Sinaia parte din grupul Angst, Cris-Tim care produce la fabrica din Prahova salamul de Sibiu, Aldis cu fabrica din Călăraşi şi producătorul Reinert.

Carmen Gavrilescu explică faptul că la export consumul de salam de Sibiu are un tipar diferit faţă de piaţa autohtonă.

„În Italia şi în Spania auzeam oameni vorbind despre faptul că produsul este afumat. Ei nu consumă produse afumate, noi suntem consumatori cărora le place salamul să fie afumat. De aceea gusturile mediteraneene sunt dulci şi suave, iar la noi gusturile sunt ranforsate cu usturoi, cu fum. Este greu să targetezi alte tipologii de gusturi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO