Companii

Casa de avocatură Muşat & Asociaţii îl numeşte pe Paul Buta în poziţia de Managing Partner şi promovează trei noi parteneri. Alţi opt avocaţi avansează în poziţii de senioritate în firmă

Casa de avocatură Muşat & Asociaţii îl numeşte pe...

Autor: Cristina Bellu

14.02.2022, 14:13 508

Casa de avocatură Muşat & Asociaţii anunţă numirea lui Paul Buta în poziţia de Managing Partner şi promovarea lui Alexandru Terţa, Iuliana Iacob şi Andrei Ormenean ca parteneri.

Totodată, alţi opt avocaţi au fost promovaţi în poziţii de senioritate aferente practicilor de Drept Penal, Litigii şi Arbitraj, Drept Societar şi Comercial, Dreptul Muncii, Dreptul Concurenţei, Proprietate Intelectuală şi Life Sciences, Restructurare şi Insolvenţă.

Doctor în drept şi lector universitar la Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”, Paul Buta are o experienţă juridică impresionantă de peste 15 ani, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai reputaţi avocaţi în dreptul concurenţei şi dreptul proprietăţii intelectuale din România şi unul dintre cei mai abili litiganţi în domeniu,

El a asistat cu succes clienţi locali şi internaţionali (cu precădere investitori străini şi companii multinaţionale) în nenumărate investigaţii şi proceduri desfăşurate la nivel naţional şi UE, cât şi în complexe litigii specializate, adeseori internaţionale, vizând încălcări ale dreptului concurenţei şi solicitări de daune private, apărarea transfrontalieră a drepturilor de proprietate intelectuală sau practici de concurenţă neloială.

“Aptitudinea de a coordona echipe mari, pluridisciplinare, în ducerea la bun sfârşit a unor proiecte complexe şi abilitatea de a utiliza inovativ instrumente pentru creşterea valorii generate pentru clienţi sunt argumentele pentru cooptarea sa în funcţia de Managing Partner alături de Gheorghe Muşat, fondatorul firmei”, au transmis reprezentanţii firmei de avocatură. 

Alexandru Terţa este un reputat avocat de drept penal, care în decursul celor peste 17 ani de experienţă profesională a fost implicat în unele dintre cele mai dificile cauze de natură penală, inclusiv dosare privind criminalitatea economico-financiară, fraude financiare, infracţiuni de spălare a banilor, infracţiuni de corupţie şi de serviciu sau criminalitatea cibernetică.

Iuliana Iacob este avocat litigant cu experienţă bogată în arbitraj comercial internaţional şi protecţia investiţiilor străine, acumulată pe parcursul a peste 10 ani de activitate în cadrul firmei. În tot acest timp, ea a reprezentat numeroase companii locale şi corporaţii multinaţionale în dispute arbitrale de anvergură cu o valoare cumulată de peste 1 miliard de euro (sediul arbitrajului Paris, Geneva, Bonn, Londra) acoperind un spectru larg de domenii, precum construcţii şi infrastructură, energie şi resurse naturale, drept internaţional public şi privat, sau comerţ internaţional.

Andrei Ormenean are o bogată experienţă în sfera dreptului societar şi comercial, asistând clienţi naţionali şi internaţionali din cele mai variate industrii în nenumărate tranzacţii locale sau cu elemente transfrontaliere. În cei peste 12 ani de experienţă profesională în cadrul firmei, Andrei Ormenean a fost implicat cu precădere în tranzacţii din zona M&A (fuziuni & achiziţii), reorganizări la nivel de grup, precum şi negocierea de contracte comerciale, clienţii acestuia incluzând companii publice şi private, de la corporaţii multinaţionale blue chip la companii locale, fonduri de private equity, cât şi fonduri suverane.

Separat de promovările la nivel de parteneriat, Adunarea generală a asociaţilor Muşat & Asociaţii a aprobat ca avocaţii Pompilia Grigoraş, Valeriu Solcanu, Diana Dobromir şi Oana Lupu să fie promovaţi în poziţia de Managing Associate, ca o recunoaştere a aportului lor la succesele obţinute de firmă in ultimii ani.

În acelaşi timp, avocaţii Diana Pănoiu, Carmen Turcu, Alexandru Ionuţ Cioc şi Gabriel Oprea au fost promovaţi în poziţia de Senior Associate, ca o recunoaştere a rezultatelor obţinute în asistarea cu succes a clienţilor firmei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO