Costul pe care o companie îl are cu înlocuirea unui angajat care pleacă este de 12 - 18 salarii ale respectivului job, indiferent dacă este vorba de CEO sau de femeia de serviciu, conform unei statistici a Hay Group.
Practic, compania pierde un an sau mai bine, în termeni de productivitate. Nu este vorba numai de costurile efective ale angajării, ci şi de perioada până la angajarea unui om nou, dar şi timpul de adaptare a noului angajat. Datele oficiale sunt destul de vagi, indicând undeva între 3 şi 5 milioane de oameni care au plecat să lucreze în alte ţări; practic vorbind, este vorba de o forţă de muncă egală cu cea care lucrează acum în ţară. Iar una din problemele majore legate de emigraţie este pierderea de competenţă pe care a înregistrat-o România.
„Transferăm o parte din venitul naţional în străinătate prin această mişcare, prin cedarea meseriaşilor şi care au fost pregătiţi aici. Este un fenomen care nu poate fi stopat“, spune profesorul universitar Mircea Coşea. Iar problemele nu se opresc numai la competenţe. Alexandru Rizea, directorul general al producătorului de mobilier Lemet, resimte fluctuaţia de personal, care a fost în compania pe care o conduce, până în 2014, de 6%.
„În 2015 a crescut foarte mult. Toţi angajaţii care au părăsit firma au plecat în Anglia şi Germania. Asta e tendinţa. Munca se vinde şi se cumpără, sistemul de valori sociale face ca percepţia despre muncă să difere de la generaţie la generaţie, de la persoană la persoană. Ce e de făcut? Marketing intern în fecare organizaţie, dar şi la nivel naţional“, spune Rizea.
