Companii

Cât costă un sandwich Subway în România? Cum sunt preţurile faţă de cele de la nivel european?

Cât costă un sandwich Subway în România? Cum sunt preţurile faţă de cele de la nivel european?

Autor: Cristina Rosca

10.04.2012, 12:13 41837

Lanţul american de restaurante Subway a deschis prima unitate în România, în zona Piaţa Victoriei. Până la finalul anului urmează a mai fi deschise cel puţin două unităţi în Iaşi şi Cluj.

Preţul unui sandwich de 15 cm în restaurantul din Bucureşti costă între 8 şi 9 lei, în funcţie de tipul de sandwich ales. Pentru un sandwich de 30 cm preţul creşte cu 5 lei.

În alte state din Europa preţurile sandwichurilor încep de la circa patru euro (peste 17 de lei) pentru cele de 15 cm.

Deschiderea primului restaurant Subway din România. Galerie FOTO

"Preţurile din Bucureşti vor fi peste tot aceleaşi cu cele din acest restaurant. În România preţurile se stabilesc local de către francizat şi agentul de dezvoltare", spune Ştefănescu Cristian, francizatul primului restaurant Subway din România.

Subway intră astfel pe piaţa de quick-service (servire rapidă), unde mai activează McDonald's, KFC şi Burger King. Spre deosebire de cei trei, Subway este specializat în vânzarea de sandwichuri. Acestea pot fi folosite pentru a alcătui meniuri, ce cuprind pe lângă sandwichuri, suc şi fursecuri.

Subway este cel mai extins lanţ de restaurante din lume, cu peste 36.000 de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO