Companii

Cât durează călătoria “Bucureşti-Constanţa” în Franţa, Germania, Spania şi Italia?

Cât durează călătoria “Bucureşti-Constanţa” în Franţa, Germania, Spania şi Italia?

Foto: Octav Ganea

Autor: Mirabela Tiron

12.12.2011, 18:09 2245

Indiferent de numele pe care îl vor purta trenurile din România, durata de călătorie pe ruta Bucureşti-Constanţa va rămâne neschimbată dat fiind absenţa investiţiilor în modernizarea căii ferate. Călătoria cu InterRegio (acceleratul) până la Constanţa durează trei ore iar cea cu InterCity în jur de două ore şi jumătate, deşi distanţa care trebuie parcursă este de doar 224 de kilometri.

În cât timp parcurg această distanţă trenurile din străinătate?

O distanţă similară este parcursă de TGV-ul din Franţa în doar o oră. Potrivit datelor de pe site-ul SNCF (operatorul feroviar al Franţei) distanţa de 230 de kilometri dintre Paris şi Le Mans se parcurge într-o oră cu trenul TGV şi în două ore şi jumătate cu Train Ter.

Şi în Germania pasagerii care aleg să strabată o distanţă de aproape 230 de kilometri ajung mai repede. Doar două ore şi un sfert durează călătoria între Berlin şi Rostock, potrivit datelor de pe site-ul de rezervări bilete de tren al DB Bahn.

În Italia distanţa de aproape 230 de kilometri între Roma şi Napoli este parcursă de tren într-o oră şi jumătate, potrivit datelor de pe site-ul Rail Europe.

Şi în Spania, distanţa dintre Madrid şi Palencia este parcursă într-o oră şi 40 de minute, potrivit site-ului renfe.com.

Cât durează călătoria pe aceeaşi distanţă în străinătate?

Cât durează călătoria pe distanţa "Bucureşti-Constanţa" în străinătate?
Durata călătoriei (ore)
Ruta
Operator feroviar
1.00
Paris-Le Mans
SNCF Paris (TGV)
1.30
Roma-Napoli
Rail Europe Italia
1.40
Madrid-Palencia
Remfe Spania
2.15
Berlin-Rostock
DB Germania
2.30
Paris-Le Mans
SNCF Franţa (Train Ter)
2.30
Bucureşti-Constanţa
CFR Călători România
Sursa: Site-urile de rezervări ale companiilor feroviare

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO