Companii

De cât timp mai avem nevoie să ajungem la puterea de cumpărare din vest? Decalajul se reduce. În 2020 era la puţin peste 40%, acum la jumătate faţă de media UE. România ocupă locul 31 între 42 de ţări europene în funcţie de puterea de cumpărare per capita

De cât timp mai avem nevoie să ajungem la puterea de...

Autor: Cristina Roşca

18.12.2021, 17:15 13035

♦ Piaţa locală s-a apropiat foarte mult de Ungaria în ultimul an ♦ Doar zece judeţe – un sfert din total – au putere de cumpărare peste medie, în frunte cu Bucureştiul.

Un român are anual sub 7.500 de euro pentru alimente, cheltuieli cu locuinţa, va­canţe, pensii private, asi­gurări sau utilităţi, de patru ori mai puţin ca un norvegian şi de trei ori mai puţin ca un neamţ, arată calculele făcute de ZF pe baza studiului GfK Purchasing Power Europe 2021.

Acest studiu analizează un total de 42 de ţări, iar România se află pe locul 31, imediat după Ungaria, de care o desparte foarte puţin. Spre comparaţie, Polonia se află pe locul 28, iar Cehia pe 24, în urcare cu o poziţie. Este interesant însă de remarcat că puterea de cumpărare din Cehia se apropie de 10.700 de euro anual per capital, ceea ce înseamnă peste 70% din media europeană, faţă de 49,5% în cazul României.

Piaţa locală reuşeşte însă să reducă treptat din decalaj dat fiind că studiul de anul trecut arăta că pe plan local puterea de cumpărare e la puţin peste 40% faţă de media continentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO