Bayer Pharma are în România un portofoliu de produse de 30 de medicamente în domeniile oncologic, cardiovascular şi sănătatea femeilor (contracepţie).
Bayer Pharma România, parte din grupul cu acelaşi nume care are activităţi în domeniul sănătăţii şi al agriculturii pe piaţa locală, aşteaptă afaceri de peste 50 mil. euro în 2018 în România, un nivel asemănător cu anul precedent. Planurile pentru anul viitor urmăresc o creştere a afacerilor de până la 9% şi introducerea pe piaţă a două noi medicamente în oncologie şi oftalmologie.