Companii

Ce are statul şi nu are privatul? Explicaţia simplă a unui paradox al pieţei muncii din România

Ce are statul şi nu are privatul? Explicaţia simplă a...

Autor: Gândul

18.08.2016, 17:15 464

În timp ce statul duce lipsă de specialişti, de experţi care să asigure un serviciu public de înaltă calitate, salariile sunt mici, iar aparatul funcţionăresc numără deja 1,2 milioane de bugetari, nu puţini sunt aceia care se înghesuie să lucreze în administraţia publică.

De ce?

Deşi oferta salarială a companiilor particulare este mult mai tentantă, fiind adesea şi de două ori mai mare faţă de aceea din administraţia publică, siguranţa locului de muncă este atributul exclusiv al job-urilor de la stat. Statul nu angajează de probă, nu te dă afară şi nu te plăteşte după trei luni, statul nu dă faliment, statul nu schimbă numele angajatorului din şase în şase luni ca să nu fie forţat să îţi acorde ajutor de şomaj.

Paradoxal, statisticile de data recentă arată că bugetarii au, în medie, salarii mai mari decât angajaţii din mediul privat, ba chiar, din 2007 încoace, salariile celor de la stat ar fi crescut cu 24%.

Statistica nu surprinde faptul că la stat sunt două categorii de functionari: unii foarte bine plătiţi (miniştrii, demnitarii, conducătorii instituţiilor sau companiilor cu capital majoritar de stat) şi funcţionarii de execuţie, plătiţi sub media salarială a particularilor. O altă statistică relevă că salariile bugetarilor români consumă anual 7% din PIB, la fel ca în Cehia şi Slovacia, comparativ cu Danemarca, unde Guvernul plăteşte anual 17% din produsul intern brut pentru remuneraţiile bugetarilor.

Explicaţia e simplă: la stat există un nivel minim de salarizare pe palierul funcţiilor de execuţie, unde un angajat cu 20 de ani vechime în muncă şi cu grad profesional I, de consilier superior, nu primeşte o plată mai mare de 2.500- 3.000 de lei cu tot cu sporuri, dar şi nivelul maxim al înalţilor functionari, demnitarilor şi aleşilor cu funcţii de conducere care ajung la venituri şi de 2.000 – 3.000 euro pe lună, depăşind lejer salariul preşedintelui ţării sau venitul lunar net al unui conducător de multinaţională.

Media veniturilor bugetarilor este, astfel, una mai mare ca aceea a particularilor, deşi realitatea este că particularii evită pe cât posibil supraimpozitarea, merg pe salarii minime pe cartea de muncă, preferând să plătească la negru, pe drepturi de autor, să declare program redus, tocmai pentru a plat taxelor. Reamintim că pentru un salariat, un angajator privat plăteşte în medie o sumă egală venitului brut acordat acestuia. La rându-i, angajatul plăteşte impozite care ajung la 40% în cazul job-ului cu normă întreagă şi la 21,5% din veniturile suplimentare care, defalcate, înseamnă: 16% - impozit pe venit şi 5,5%- CAS-ul. În cazul CAS, acesta nu se aplică pe toate tipurile de venit şi chiar există un act normativ de eliminare a CAS pentru veniturile conexe. Nu se poate vorbi despre acelaşi lucru în cazul angajaţilor la stat. Bugetarii sunt plătiţi din contribuţia guvernamentală şi, ca o replică a faptului că aceştia ar avea salarii mai mari decât particularii, vine statistica potrivit căreia

România este în coada clasamentului UE în materie de alocare PIB pentru remuneraţiile bugetarilor: 7%, faţă de Danemarca, cu 17%, Franţa – 13%, Belgia – 12%, Grecia – 12%, Polonia – 10%, Marea Britanie – 10%. Astfel, Guvernul României alocă annual circa 50 miliarde de lei pentru salarizarea celor 1,2 milioane de bugetari. Şi totuşi, în România, numărul bugetarilor reprezintă 25% din totalul salariaţilor din România, efectivul fiind în medie de 4,5 milioane de angajaţi, dintr-un total de puţin peste opt milioane de români apţi de muncă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO