România este unul dintre marii producători de fructe şi legume, dar procesatorii locali importă nuci din Uzbekistan, castraveţi din Vietnam şi vişine din Polonia, iar apoi le vând sub mărci autohtone. Şi atunci, întrebarea care se pune este ce cumpărăm de fapt când alegem la raft un brand românesc?
„Am dorit să cumpăr o pungă de nuci dintr-un supermarket şi am fost atras de numele românesc prezent pe ambalaj. Atunci când pe ambalaj vezi numele unei vechi provincii româneşti, te gândeşti că de acolo şi provin nucile, mai ales că avem o tradiţie în acest sens. Acasă când am analizat mai în detaliu ambalajul, am descoperit că singurul lucru românesc este doar cuvântul de pe ambalaj, nucile fiind importate din Uzbekistan“, spune Constantin A., un cumpărător. E vorba de miezul de nucă ambalat sub brandul românesc Transilvania Nuts.
Dar acesta e doar un exemplu. Macromex, cel mai mare jucător din sectorul de produse alimentare congelate, vinde Edenia Vişine fară sâmburi congelate. Originea vişinelor? Polonia.
Pentru a remarca aceste „detalii“ însă, trebuie să analizezi eticheta. Altfel, la prima vedere, pare că tu cumperi un produs local, un brand românesc. Ce cumperi de fapt? Scrie pe spatele etichetei cu litere mici (mai mici decât fontul folosit pentru brand, cel puţin).
Ce spune Transilvania Nuts?
“Transilvania Nuts este o marcă comercială înregistrată şi utilizată ca element de identitate de brand. Aceasta nu reprezintă şi nu pretinde a reprezenta o indicaţie privind originea geografică a materiilor prime. Etichetarea produsului respectă integral legislaţia europeană şi naţională aplicabilă privind informarea consumatorilor, inclusiv prevederile referitoare la declararea originii produsului.”
Reprezentanţii firmei adaugă că ţara de origine a miezului de nucă este indicată în mod clar şi vizibil pe ambalaj (în acest caz Uzbekistan – n.red.), astfel încât consumatorul beneficiază de toate informaţiile impuse de legislaţia în vigoare.
Miez de nucă ambalat sub brandul românesc Transilvania Nuts. Originea nucilor: Uzbekistan. Vişine fără sâmburi congelate de la Edenia, altă marca autohtonă. Originea vişinelor: Polonia. Boia de ardei iute de la Fuchs România sub brandul Cosmin. Originea: China. Castraveţi muraţi de la Legume Fructe Buzău. Originea castraveţilor: Vietnam. Porumb Dulce Boabe sub marca Bucegi de la Scandia Food. Originea porumbului: Republica Moldova.