Companii

Ce puteţi citi în noua ediţie a Business MAGAZIN: Miza pe România

Ce puteţi citi în noua ediţie a Business MAGAZIN: Miza...

Autor: Ioana Matei

29.06.2020, 00:04 170
  • Chiar dacă investiţiile în producţie au devenit un soi de rara avis a industriei locale, schimbările în domeniu nu înseamnă doar închideri de fabrici, ci şi intrarea pe cele mai noi nişe ale industriei globale. Exemplul businessului românesc de 70 de milioane de euro RAAL Bistriţa este relevant în acest sens. Compania care operează două fabrici cu peste 2.000 de angajaţi în judeţul Bistriţa a investit în diversificarea portofoliului de produse şi a intra pe piaţa componentelor pentru autombile electrice şi hibride, atrăgând astfel inclusiv atenţia gigantului Tesla. Această realizare ne face să ne întrebăm unde se află România în noua cursă spre transformarea într-un pol regional al producţiei.

  • O bună parte dintre retailerii tradiţionali care nu aveau în paralel dezvoltat şi canalul digital de vânzare au fost nevoiţi să-şi deschidă magazine online peste noapte ca să supravieţuiască după instaurarea restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa şi din lumea întreagă. Unii jucători online însă, aşa cum este retailerul ceh de mobilă şi decoraţiuni interioare Bonami, au mers contra curentului şi au început extinderea în offline în plină pandemie.

  • După ce am urmărit ani la rând cum cinemaurile tip drive-in au conturat adolescenţa unor personaje preferate, acum avem ocazia să experimentăm şi noi fenomenul. Cinematograful tip drive-in este în context pandemic singura variantă prin care putem să mergem cu prietenii, soţia sau, de ce nu, la o primă întâlnire la un film. Care este povestea cinemaului drive-in „de Snagov”?

  • Nu este un secret că presa scrisă trece prin momente de cumpănă. Financial Times, farul călăuzitor al City-ului londonez şi al lumii de business în general, trece şi el prin schimbări de adaptare la noua realitate, iar de ghidarea editorială a ziarului colorat se ocupă, de la începutul anului, jurnalista britanico-libaneză Roula Khalaf. Ea este prima femeie redactor-şef din istoria FT.

  • După ce pandemia de COVID-19 a pus turismul „pe butuci”, aşii din portofoliul companiei Cocktail Holidays au rămas insulele elene. Cât sunt de deschişi românii acum la călătoria cu avionul spre acestea?

  • Într-o vreme în care afacerile s-au închis pe bandă rulantă - temporar sau nu - există şi antreprenori care au mers mai departe cu planurile lor prepandemie. Solid Atelier este numele unei astfel de ambiţii, al cărei „creier” este Adrian Holerga. Ideile lui luaseră naştere cu mult timp în urmă şi au început să prindă contur în iarnă. Chiar şi în condiţii de pandemie, Solid Atelier nu s-a dat înapoi de la lansare, astfel că la sfârşitul lunii aprilie mobilierul şi corpurile de iluminat făcute într-un mic atelier de lângă Capitală au ieşit în lume. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO