Companii

Ce puteţi citi în numărul de august al După Afaceri, revista de lifestyle a ZF: Care sunt noutăţile pe piaţa de lifestyle şi lux?

Le descoperiţi începând de vineri, 6 august, în paginile noului număr din După Afaceri

Ce puteţi citi în numărul de august al După Afaceri,...

Autor: Cristina Roşca

04.08.2021, 12:00 74

La fel ca şi până acum, numărul din august al revistei abordează teme de design, turism şi gastronomie, adună poveşti despre noutăţile din piaţa de beauty şi despre tendinţele din lumea modei.

Spre exemplu, din această ediţie veţi afla care a fost cea mai plină de adrenalină experienţă pe care au trăit-o o serie de executivi din România. Tot în cadrul poveştilor antreprenoriale l-am descusut şi pe Dinu Criste, care este un preot ce a devenit şi ciocolatier cu acte în regulă. A ales domeniul pentru că propovăduind cuvântul Domnului despre fericiri a considerat că poate aduce la rândul său fericire oamenilor.

Dar, pentru că e cald tare afară, o îngheţată poate suna chiar mai bine ca o ciocolată.

„Artizanal“ a devenit cuvântul-cheie al ultimilor ani, indiferent la ce domeniu ne gândim. Când vine vorba de îngheţată, piaţa celei artizanale este în plină expansiune.

Şi apropo de căldură şi caniculă, vă invităm la o vizită virtuală în Paxos şi Antipaxos. În micuţele insule greceşti din Marea Ionică, ai nevoie de doar câteva zile pentru o cură de mare, de soare şi de mâncare, deconectare sigură de lumea nebună, nebună, nebună!

Mai aproape, pe litoralul românesc, Cristian Blaj a în­ceput în 2019  să organizeze excursii private pe Marea Neagră, experienţe premium menite să scoată la iveală frumuseţi pentru care nu e nevoie de călătorii de mii de kilometri.

Dacă preferaţi muntele, Dorina Rizea a amenajat o casă în localitatea Schiuleşti, din judeţul Prahova şi a făcut din asta proiectul ei de pandemie. A rezultat un proiect turistic ca o oază de linişte.

Pentru cei care rămân în Bucureşti, recent, în oraş, într-o zonă plină de oţel şi sticlă, s-a deschis Turkish Kitchen, un punct gastronomic turcesc, pus în drum tocmai pentru a potoli setea de călătorii culinare a hoardelor urbane curioase.

Mult mai multe interviuri şi poveşti vă aşteaptă în paginile revistei. Lectură plăcută!

Ediţia de august a revistei de lifestyle şi lux După Afaceri Premium apare vineri, 6 august, în format fizic alături de Ziarul Financiar, fiind distribuită către abonaţi. Revista poate fi şi achiziţionată din reţeaua de magazine Inmedio din Bucureşti şi din principalele oraşe din ţară (în punctele de vânzare selectate), precum şi din reţeaua Press One din cadrul Aeroportului Henri Coandă din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO