Companii

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Ioana Matei

18.03.2019, 00:06 53

♦  „Cum arată noul inventator român” veţi afla din cel mai recent articol de copertă al Business MAGAZIN. Are 25 de ani, este inventator, a fost nominalizat de Forbes SUA drept unul dintre cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 de ani şi de aproape trei ani ocupă funcţia de director de inovaţie la unul dintre cei mai mari producători de componente auto. Spune despre el că este creativ şi curios şi îşi doreşte ca munca lui să creeze semnificaţie. Cine este Cornel Amariei, inventatorul din generaţia Millennials care pune România pe harta inovaţiei în era noilor tehnologii?

♦  Accesa IT Systems, Trencadis şi Tremend Software au intrat şi anul acesta în top 1.000 al firmelor din Europa care au înregistrat cele mai mari creşteri ale cifrei de afaceri în perioada 2014 - 2017, realizat de prestigioasa publicaţie britanică Financial Times. Ce le-a adus din nou aici?

♦ Vor să aibă experienţă internaţională, să studieze după o programă şcolară diferită şi se pregătesc pentru o carieră în business, finanţe sau IT. Preferă Marea Britanie, Italia sau Franţa şi caută cele mai bune opţiuni pentru finanţarea studiilor în altă ţară. O parte dintre ei se întorc, după absolvire, să aplice în România ce au învăţat, iar alţii preferă să îşi construiască o carieră în străinătate. Care este profilul tinerilor care învaţă în universităţile de peste hotare?

♦ Când vine vorba de cumpărarea unei locuinţe, obiectiv la care românii se pare că nu vor renunţa prea curând, mulţi se concentrează în primul rând pe preţul acesteia. În opinia lui Valentin Morar, care conduce grupul de dezvoltare imobiliară Wallberg Properties, există factori mult mai importanţi de care ar trebui să ţinem cont înainte de a face o investiţie „pe viaţă”. Care sunt aceştia şi când ar fi cel mai potrivit moment să investim într-o proprietate?

♦ După talent, tânărului antreprenor Răzvan Creangă mentalitatea i se pare cea mai importantă pentru succesul în business. „Să crezi că poţi reuşi, dar nu la modul de gândire american dream, ci la modul pragmatic şi optimist”, spune el. Ce paşi a făcut pentru a construi la Londra o afacere care a strâns finanţări de 10 milioane de dolari?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO