Companii

Ce salariu are un CEO din România şi cu cât creşte în fiecare an

Ce salariu are un CEO din România şi cu cât creşte...

Autor: Adelina Mihai

29.11.2014, 11:18 3819

Salariile din zona de top management din România cresc în medie cu 6-8% pe an, în linie cu avansul înregistrat şi în celelalte state din Europa de Est, un CEO al unei companii locale având o remuneraţie lunară medie de 9.825 euro brut.

Potrivit unei cercetări realizate de compania de executive search Pedersen & Partners, salariul unui CEO din România este apropiat ca nivel de cel din Croaţia, dar peste remuneraţia unei poziţii similare în ţări precum Bulgaria, Serbia sau Belarus. Pe de altă parte, top managementul companiilor prezente pe piaţa românească este plătit mai puţin decât cel din Ucraina, unde pachetul salarial mediu lunar ajunge la 10.867 euro brut, sau Ungaria, cu o medie de 10.242 euro.

„Pachetul salarial al unui director într-o companie globală de talie mare atinge în medie 1,4 milioane euro pe an (116.000 de euro pe lună - n.red.), cu o creştere medie de 3,5% faţă de anul precedent. Pachetul include salariul de bază în valoare de 681.000  de euro pe an şi bonusul pe termen scurt de 719.000 euro brut, pe an. În medie, salariile de bază au crescut cu 3,1% şi bonusurile pe termen scurt cu 4,2%“, mai arată cercetarea Pedersen & Partners.

Cele mai mari diferenţe în structura pachetelor salariale sunt la nivelul stimulentelor pe termen lung, care sunt de obicei sub formă de acţiuni. Companiile americane oferă managerilor lor acţiuni în valoare medie de 447.000 euro, în timp ce managerii europeni primesc acţiuni în valoare medie de doar 107.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO