"Treaba OPSPI (Oficiul de Privatizare din cadrul Ministerului Economiei - n. red.) în ceea ce priveşte analiza acestei companii s-a finalizat când am aflat că Roman Cooper este controlată de Bayfront. Cine este în spatele Bayfront noi nu ştim. Nu suntem un serviciu de informaţii secret, dar dacă era ceva suspect am fi fost informaţi", a spus ieri nonşalant Florin Vlădan, şeful OPSPI.
Roman Copper Corp, o companie din Toronto (Canada) înfiinţată în noiembrie 2011 de către "buticul" de investiţii Bayfront Capital Partners din aceeaşi localitate, a câştigat licitaţia desfăşurată de stat pentru privatizarea Cupru Min Abrud şi a plătit pentru pachetul de 100% din acţiunile producătorului de cupru suma de 200,8 mil. euro, de 3,5 ori mai mult decât preţul de pornire al licitaţiei, de 57,4 mil. euro.
Dat fiind profilul de activitate al Bayfront Capital Partners, faptul că a fost fondată abia în 2009 şi că dispune de o mână de oameni, este greu de crezut că a cumpărat Cupru Min în nume propriu, mai probabil fiind faptul că au acordat servicii de consultanţă sau au ajutat la finanţarea achiziţiei companiei româneşti, acesta fiind de altfel şi domeniul lor de expertiză.
Problema însă este că în spate pot fi orice fel de bani, iar vânzătorul, statul român, ar fi trebuit să se asigure că nu există riscuri.
"Este limpede că firma declarată câştigătoare nu are aceşti bani, ci este o altă entitate în spate. Este o practică larg răspândită ca în cazul tranzacţiilor cu firma care exploatează minereuri să vină la licitaţii firme paravan după care să se ascundă giganţi internaţionali din sector care să vrea să rămână discreţi pentru a nu majora preţul. Dar în acest caz poate fi oricine, nu se ştie. În mod normal, OPSPI ar fi trebuit să se asigure prin caietul de sarcini că ştie cine este în spate, până la ultimul acţionar. De asemenea, Consiliul Concurenţei ar fi trebuit implicat în tranzacţie. Imaginaţi-vă cum ar fi ca în spatele firmei canadiene să fie de fapt o altă companie care are deja activităţi aici, ar fi probleme de concurenţă. OPSPI ar fi trebuit să includă în contract şi posibilitatea să refuze investitorul dacă ar crea probleme de siguranţă naţională", spune un consultant pe segmentul de fuziuni şi achiziţii.
Taxa de garanţie în cazul în care canadienii nu plătesc preţul în 10 zile este de un milion de euro, iar dosarul de licitaţie a costat 10.000 de euro. Ei au oferit această sumă "în orb" având în vedere că nu au făcut un audit la faţa locului, în camera de date deschisă la Abrud, conform unei surse care a fost implicată în această privatizare. Cabinetul de avocatură Boştină& Asociaţii, consultantul statului în procesul de vânzare, nu a dorit să comenteze nimic pe acest subiect.
Reprezentanţii Ministerului Economiei nu au acordat nicio informaţie în plus în legătură cu offshore-ul care a preluat Cupru Min. Mai mult, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) spune că nu ştie cine e în spatele firmei canadiene şi mizează pe buna-credinţă a investitorului pentru dezvoltarea Cupru Min.
"Roman Cooper a fost înfiinţată în noiembrie 2011. Este o companie care are un profit de un milion de dolari canadieni, datorii de un milion de dolari canadieni şi afaceri de 4 milioane de dolari canadieni. Fără privatizare, Cupru Min mai avea câteva luni de trăit. Sunt necesare investiţii de cel puţin 90 de milioane de euro pentru ca firma să meargă mai departe. Însă, în contractul de privatizare nu există nicio condiţie privind dezvoltarea Cupru Min. Pot să facă orice acolo, dar nu cred că vine cineva să-şi bată joc de banii daţi. Potrivit unei directive europene, nu se mai pot pune obligaţii pentru cumpărător în contractele de privatizare. În zece zile cred că se vor încheia negocierile. Apoi banii vor fi livraţi într-o singură tranşă la bugetul de stat", a mai spus şeful OPSPI. Despre cumpărător, singura informaţie oficială a venit după tranzacţie din partea firmei de avocatură Mararu & Mararu, care i-a reprezentat pe canadieni la licitaţie, însă nici aceasta nu a dat prea multe lămuriri.
"Roman Copper Corp. este o corporaţie din Toronto fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners (Toronto), specializată în finanţarea de proiecte miniere pe cele cinci continente", se arată într-un comunicat emis de reprezentanţii Mararu & Mararu.
De cealaltă parte, Guvernul este mulţumit cu procesul de privatizare
"A fost o procedură extrem de transparentă şi care poate fi considerată un model din acest punct de vedere", a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
ZF a reuşit să-i contacteze telefonic pe Max Koven, unul dintre cei cinci asociaţi din cadrul Bayfront Capital Partners, dar el a spus că nu poate face mai multe precizări acum, deoarece firma este asaltată de astfel de solicitări.
Potrivit datelor de pe pagina proprie de internet, Bayfront Capital Partners este un butic de investiţii deţinut de cinci investitori, care se ocupă cu servicii de corporate finance şi consultanţă în fuziuni şi achiziţii. Tot pe site-ul firmei se precizează faptul că aceasta acordă finanţări pentru achiziţii, de obicei în limita a cinci milioane de euro, şi în special sub forma plasamentelor private (oferte care se adresează unui număr mic de investitori, aceştia fiind de regulă persoane foarte înstărite).
Conform informaţiilor de pe site-ul Bayfront Capital Partners, trei din cei cinci parteneri ai firmei de investiţii au lucrat în trecut pentru Conaccord, firma de brokeraj care l-a ajutat pe Frank Timiş să-şi listeze cele mai mari afaceri, Regal Petroleum şi African Minerals.
Connard a oferit servicii de brokeraj şi de consultanţă inclusiv pentru Gabriel Resourses, care deţine drepturile de exploatare pentru zăcământul de aur de la Roşia Montană, precum şi pentru European Goldfields, care deţine drepturi de exploatare pentru un alt zăcământ românesc, cel din zona Certej din Hunedoara, ambele fiind afaceri puse pe picioare de Timiş.
Potrivit unui articol al publicaţiei The Globe and Mail, noul proprietar al Cupru Min este deţinut de o firmă înfiinţată cu câţiva ani în urmă de Rob Chalmers de la zero, cu "un Blackberry, câteva birouri închiriate de la Cormark şi câţiva avocaţi buni".
În acelaşi articol se precizează faptul că Bayfront Capital Partners nu dispune de birouri de tranzacţionare sau pentru directori, ci doar de o mână de oameni cu un simţ ascuţit asupra a ce sunt interesaţi să cumpere investitorii instituţionali .
Omul de afaceri Ovidiu Tender, care explorează în Africa după resurse minerale prin firma sa Prospecţiuni, spune că Frank Timiş nu este implicat în această tranzacţie. "Frank nu mai are interese de afaceri în România, aş fi ştiut dacă era implicat aici. Nu am auzit de această firmă până acum (Bayfront Capital Partners - n.red.)", a spus Tender.
La licitaţia pentru Cupru Min a mai participat şi firma de minerit Oz Minerals cu sediul în Australia. În unele cercuri au circulat informaţii că Oz Minerals nu ar fi fost agreată din cauză că în spatele ei se află o companie chinezească, China Minmetals Non Ferrous Metals Co. Spre deosebire de celelalte participante la licitaţie, totuşi Oz Minerals este o companie listată pe bursa australiană şi despre care există date publice, având o capitalizare de 3,2 miliarde de dolari şi afaceri de 1,1 miliarde de dolari în 2011.
Nici despre ceilalţi doi participanţi nu se cunosc prea multe date. Firma Dundee Holding din Olanda nu are pagină de internet şi nu există informaţii publice, singurele date fiind că deţine exploatări de cupru, aur şi argint în Bulgaria, Namibia şi Canada.
Despre firma bulgărească Ellatzite-Med, se ştie că ar fi controlată de grupul Geotechmin, deţinută de magnatul Tzolo Voutov, declarat de publicaţia locală Pari Daily cel mai bogat bulgar într-un clasament întocmit de aceasta.
Petre Ianc: dacă nu prelucrezi cuprul local, nu ai nici un câştig. Am ajuns la stadiul de Sierra Leone, ne vindem resursele direct
Petre Ianc, fost director general al Direcţiei Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei, spune că privatizarea Cupru Min nu aduce mai nimic industriei româneşti, având în vedere că lanţul de producţie a cuprului cu valoare adăugată a dispărut în urma falimentelor şi cuprul nerafinat de Cupru Min va fi exportat.
"Este mai mult o operaţiune bananieră. Ne transformăm în Sierra Leone sau Namibia. Cuprul o să plece la export cu 20% puritate. Care e câştigul ? Nişte bani şi în continuare nu mai avem niciun avantaj şi câteva iazuri de decantare. Aici e tragedia. Nu a existat o clarviziune. Ar fi fost util să gestionăm această privatizare astfel încât să fie investit şi în rafinării, în electroliză, ca să păstrăm lanţul de producţie cu valoare adăugată", spune Ianc.
El povesteşte că înainte de Revoluţie cuprul pleca de la Cupru Min la rafinăria din Zlatna, unde era adus la o puritate de 90%, iar mai departe către rafinăria Pheonix Baia Mare (parte a Cuprom Bucureşti), unde rezulta cupru electrolitic şi se rafina până la o puritate de 99,99%, rezultând totodată aur şi argint.
De aici lanţul de producţie al cuprului continua cu Metrom Braşov, unde se transforma în produse plate, şi cu fabrica din Zalău, unde se producea sârmă. În prezent tot acest lanţ de producţie nu mai există, fapt pentru care cuprul în formă brută va fi exportat.
Exploatarea de la Roşia Poieni are rezerve exploatabile de 900.000 de tone de cupru din care anual se pot exploata până la 18.000 de tone după realizarea de investiţii în utilaje noi de producţie
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
