Companii

Cehii de la Penta, acţionarii Sensiblu, în discuţii pentru a cumpăra 50 de farmacii Belladonna. „Suntem interesaţi să vindem jumătate din farmacii.“

Cehii de la Penta, acţionarii Sensiblu, în discuţii...

Autor: Georgiana Mihalache

08.01.2019, 00:07 1716

Cehii de la Penta Investments, care au cumpărat în 2018 grupul A&D Pharma, din care fac parte farmaciile Sensiblu, sunt pe cale să parafeze o nouă tranzacţie prin preluarea a circa 40-50 de farmacii din portofoliul Belladonna, un jucător de talie medie din retailul farma, deţinut de Florin şi Alina Gheorghiţă, după ce vor primi acordul de la Consiliul Concurenţei, susţin sursele din piaţă.

„Suntem interesaţi să vindem jumătate din farmacii, fapt pentru care am iniţiat discuţii cu mai mulţi potenţiali cumpă­ră­tori. În momentul în care tranzacţia va fi perfectată şi apro­ba­tă de Consiliul Concurenţei, o vom putea face publică. Păs­trăm restul de farmacii şi brandul Belladonna“, a spus pentru ZF Florin Gheorghiţă, acţionarul farmaciilor Belladonna.

Sensiblu are o reţea naţională de circa 650-700 de farmacii.

Lanţul de farmacii Belladonna, înfiinţat în 2001, a raportat afaceri totale de 185 de milioane de lei în 2017 cu două companii – General Next Pharm SRL şi Action C Prod Impex SRL, profit de 0,4 milioane de lei şi datorii de 53 mil. lei în total, potrivit mfinante.ro.

Cehii de la Penta a intrat în retailul farma local în 2017, când au preluat 13 farmacii Arta pentru 5-10 mil. euro, iar anul trecut au primit acceptul Concurenţei pentru preluarea grupului A&D Pharma, într-o tranzacţie estimată la 300-400 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO