♦ Din 2022, odată cu începerea operaţiunilor de exploatare din Marea Neagră desfăşurate de americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG), producţia de gaze din România a reintrat pe o pantă ascendentă ♦ Anul acesta, la schimbarea de tendinţă a pus umărul şi Romgaz ♦ Din 2027, creşterea producţiei va fi consolidată de noile cantităţi extrase din Marea Neagră.
În primele nouă luni ale anului, Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a extras aproape 3,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 4,5% peste cantitatea din primele nouă luni din 2023. „Producţia de gaze naturale înregistrată în primele 9 luni ale anului 2024 a fost influenţată de finalizarea lucrărilor de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive, ceea ce a permis punerea în producţie a 7 noi sonde, şi de reactivarea unui număr semnificativ de sonde prin lucrări specifice de investiţii în sonde“, se arată în raportul pentru primele trei trimestre din an publicat recent de Romgaz. Alţi factori care au contribuit la evoluţia pozitivă a producţiei Romgaz au fost optimizarea sondelor cu cel mai mare potenţial productiv şi continuarea proiectelor de reabilitare a zăcămintelor mature cu impact direct pe maximizarea producţiei de gaze naturale şi creşterea factorului de recupere.
OMV Petrom a anunţat în schimb o producţie în scădere a producţiei de gaze naturale pentru primele 3 trimestre, un minus de 3,6% faţă de anul trecut, până la 2,3 miliarde de metri cubi. Cu toate acestea, datorită creşterii producţiei Romgaz, producţia de gaze a României a crescut.