Companii

Cei mai mari zece administratori de pârtii au pe mână o treime din domeniul schiabil

Cei mai mari zece administratori de pârtii au pe mână o treime din domeniul schiabil

Primul loc în topul administratorilor de pârtii îl ocupă Ana Teleferic, controlată de omul de afaceri George Copos, care figurează într-o bază de date a MDRT cu 15 kilometri de pârtie în Poiana Braşov

Autor: Mirabela Tiron

15.12.2011, 18:40 1495

Ana Teleferic din judeţul Braşov, DIP Grup din Alba, Comexim din Hunedoara, Telescaun Negreşti din Suceava, Teleferic Cindrel din Sibiu, Alpin Trans Semenic din Caraş-Severin, Lorigem din Maramureş, Bagolyko şi Farmacia Nova din Harghita şi Drisco din Cluj sunt companiile cu cei mai mulţi kilometri de pârtii în administrare. Primăriile, consiliile locale sau asociaţiile de schi sau turism nu au fost luate în calcul în acest top, unde au fost incluse doar companiile private.

În România se poate schia pe 116 km de pârtii din 17 judeţe, domeniul schiabil fiind cât o staţiune din Austria sau Franţa. Există 130 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru, potrivit datelor transmise de MDRT.

Primul loc în topul administratorilor de pârtii îl ocupă Ana Teleferic, controlată de omul de afaceri George Copos, care figurează într-o bază de date a MDRT cu 15 kilometri de pârtie în Poiana Braşov. Altfel spus, compania apare ca fiind administratorul pârtiilor: Lupului, Stadion, Sulinar, Drumul Roşu, Sub Teleferic, Sub Teleferic ICPAT, Ruia, Bradul, Slalom şi Kanzel, data emiterii certificatului de administrare fiind octombrie 2005, potrivit MDRT.

"Începând cu sezonul 2011/2012 pârtiile vor fi administrate de Consiliul local Braşov, probabil prin societatea care are lucrările de investiţii în areal şi urmează ca în 2012 să le finalizeze", a spus George Copos. El a mai transmis că Ana Teleferic, cu afaceri de 1,4 milioane de euro anul trecut, va administra instalaţiile, care transportă circa 8.000 persoane pe oră. Omul de afaceri apreciază că va fi mult mai bine aşa. "Am făcut eforturi 10 ani, făra niciun fel de sprijin din partea comunităţii locale în administrarea arealului de schi din Poiană. Am făcut investiţii mari, dar sperăm că acum lucrurile vor fi altfel".

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Braşovului constă în realizarea unui domeniu schiabil de 80 de hectare la Poiana Braşov, investiţie care se ridică la 120 mil. lei (circa 28 mil. euro). Investiţia prevede lucrări noi şi de reabilitare a domeniului schiabil existent, construirea unui lac de acumulare de 120.000 de metri cubi (lucrările au fost deja demarate) pentru înzăpezirea a 60 de hectare de pârtii, instalaţii de transport pe cablu, dezvoltarea infrastructurii conexe, energie electrică sau telecomunicaţii.

Al doilea cel mai mare administrator de pârtii din ţară este compania DIP Grup din judeţul Alba, cu 5,6 kilometri de pârtie în Munţii Şureanu. Compania este controlată de Ioan şi Doina Popa.

Şi în judeţul Hunedoara, o companie administrează 3,4 kilometri de pârtie în Straja.



Firma Comexim, controlată de Emil Părău, administrează pârtiile Lupului, Constantinescu, Mutu şi Sfântul Gheorghe din Straja.

"Am luat în concesiune pe 49 de ani pârtiile (în 2006 s-a emis certificatul de administrator, potrivit MDRT). În sezon, pe timpul weekendului avem aproape 5.000 de turişti care vin la schi, majoritatea români. Anul acesta am investit 400.000 de euro în achiziţia a patru tunuri pentru zăpadă artificială şi a altor facilităţi pentru obţinerea de zăpadă artificială", a declarat Alin Părău, cel care se ocupă de administrarea pârtiilor în cadrul companiei Comexim din Hunedoara.

Compania, înfiinţată în 1992, are ca obiect de activitate activităţi forestiere, exploatarea şi prelucrarea lemnului. Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de 8,6 mil. lei (2 mil. euro) şi un profit de 264.000 de euro (62.000 euro), la 175 de angajaţi, potrivit Registrului Comerţului.

În judeţul Suceava, pârtiile din Vatra Dornei sunt administrate de compania Telescaun Negreşti, controlată de Luca şi Ilie Boancheş şi de Stelian Chiforescu, un apropiat al omului de afaceri Jean Valvis.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO