Grupul bulgar de restaurante Happy, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de restaurante de la sud de Dunăre, va deschide o unitate în mallul AFI Cotroceni, urmând a-şi face astfel intrarea pe piaţa locală, spun sursele din piaţă.
Bulgarii care au peste 20 de restaurante pe piaţa-mamă şi alte două în Barcelona, Spania, tatonează piaţa locală de mai mult timp. Acum însă, ei vor merge la ultimul etaj al mallului din Cotroceni cu o unitate de 2.000 mp, conform datelor ZF. Mall-ul va opera lucrări de extindere pentru a-i găzdui pe bulgari la ultimul etaj, urmând a fi construită şi o terasă specială.
Până la închiderea ediţiei nici oficialii AFI şi nici cei ai grupului Happy nu au răspuns solicitării ZF.
Bulgarii de la Happy, o afacere de familie, a mai negociat şi cu alte centre comerciale şi s-au uitat şi la centrul vechi al Capitalei, însă nu au semnat nimic.
Grupul Happy are în portofoliu mai multe branduri şi mai multe formate. Cele mai multe unităţi însă sunt restaurante mass-market, cu meniu internaţional, potrivit datelor ZF.
În România jocurile pe piaţa restaurantelor sunt făcute de jucători internaţionali precum McDonald’s, KFC sau Subway, dar şi de grupuri locale precum City Grill sau La Mama.
Piaţa totală a restaurantelor din România număra la finalul lui 2015 (ultimul an pentru care există date publice) aproape 25.000 de companii cu afaceri de 10 mld. lei.