Companii

CETA Bucuresti, un fost transportator al Pepsi, a intrat in insolventa dupa ce a acumulat datorii de 18 mil. euro

CETA Bucuresti, un fost transportator al Pepsi, a intrat in insolventa dupa ce a acumulat datorii de 18 mil. euro
19.11.2009, 23:29 1184

Compania de transport CETA din Bucuresti, detinuta de omul deafaceri Marius Cae, cu o cifra de afaceri de 37 mil. euro si 550 deangajati in 2008, a intrat in insolventa la cererea creditorilor,dupa ce nu a mai putut achita datorii de 18 milioane de euro.

Transportatorul bucurestean avea ca principali clienti companiiprecum Pepsi Romania, Pneumax sau Prefabricate Vest. ReprezentantiiPepsi in Romania au declarat ieri ca nu mai lucreaza cu firma detransport.

Compania de Expeditii si Transport Auto (CETA) a intrat in lunanoiembrie sub administrea companiilor specializate in reorganizarijudiciare Rominsolv si TNT, potrivit sentintei TribunaluluiBucuresti.

"CETA a strans datorii de 17-18 mi lioane de euro. Intentia estede reorganizare a activitatilor, dar acum suntem intr-o perioada deobservatie, iar dupa analiza documentelor si a posibilitatilor dereorganizare si a dorintelor creditorilor, vom lua o decizie", adeclarat Florian Mateita, administratorul din partea Rominsolv.

Grupul CETA, infiintat in 1991 si detinut depresedintele-fondator Marius Cae, include inca opt firmespecializate in reparatii si asistenta auto, asigurari, expeditiiferoviare, consultanta vamala, dezvoltari imobiliare si logistica."Suntem acum in reorganizare si speram sa repunem compania pepicioare. Interesul ar fi reorganizarea pentru ca exista multecompanii care depind de CETA. Vom lucra fara TVA, platile vor firealizate in termen si speram sa convingem partenerii sa continuamcolaborarea", au declarat reprezentantii companiei.

Sapte banci au de recuperat 13 mil. euro

Potrivit administratorului juridic CETA are in prezent o listade 1.800 de creditori, cea mai mare parte a creantelor, aproximativ13 milioane de euro, fiind detinute de sapte banci finantatoare.Odata cu reducerea activitatii si acumularea datoriilor compania arenuntat si la o mare parte din angajati. La finalul anului trecutCETA avea 550 de angajati, iar in prezent organigrama numaraaproximativ 150 de oameni. "Viitorul companiei depinde demaleabilitatea bancilor. Creantele bancare sunt de 13 milioane deeuro, iar activele garantate aveau la momentul semnariicontractelor o valoare de 25 de milioane de euro. Valoareaimobiliarelor nu mai este insa aceeasi", a spus Mateita.

Compania detinea in cursul anului trecut o flota de aproximativ160 de camioane, care includea atat camioanele operate in sistemleasing, cat si pe cele ale partenerilor.

In prezent flota este sub 50 de unitati, din care 20 deautocamioane proprii. La masa credala, reunita la demarareaprocedurii de insolventa, participa si doua companii de leasing,care potrivit admi nistratorilor judiciari au fost notificati sareposedeze autovehiculele comerciale, dar nu au demarat inca nicioactiune in acest sens.

Si-au neglijat furnizorii pentru a plati ratele labanca

"Colapsul companiei a fost cauzat de dezechilibrele dintreleu/euro, reducerea activitatii in sector si scaderea cifrei deafaceri. Nu inteleg insa nici pana acum de ce s-au neglijatfurnizorii si s-au platit in continuare ratele la banci, in loc sase negocieze o reesalonare cu acestea", a spus Mateita.

El a adaugat ca activitatea companiei poate fi reluata, la unnivel mai redus, odata cu recuperarea unor creante de 1,5 milioanede lei (circa 350.000 de euro). "Important este sa poata satraiasca fara sa mai produca pierderi."

Potrivit declaratiilor anterioare ale reprezentantilor UniuniiNationale a Transportatorilor Rutieri, o mare parte din companiilede transport locale se confrunta cu reducerea volumelortransportate, ceea ce a cauzat scoaterea de pe traseu a unui numarimportant de autovehicule co mer ciale. CETA este insa primultransportator care detinea peste 100 de camioane care a intrat inprocedura de insolventa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO