Companii

CFR Călători şi-a crescut veniturile cu 19% în primele nouă luni, dar pe „profit“, care include şi subvenţiile, va ajunge abia în 2017

CFR Călători şi-a crescut veniturile cu 19% în primele nouă luni, dar pe „profit“, care include şi subvenţiile, va ajunge abia în 2017

În anul 2013, traficul CFR Călători a fost de 48 de milioane. În primele nouă luni ale lui 2014, indicatorul “călători transportaţi” a înregistrat o creştere de aproximativ 6 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Autor: Mirabela Tiron

08.12.2014, 20:23 320
♦ CFR Călători a primit în acest an subvenţii de 1,3 miliarde de lei ♦ Din 2005 până în prezent CFR Călători a raportat doar pierderi ♦ Compania nu a publicat rezultatele financiare pe anul trecut la Registrul Comerţului, însă a anunţat pierderi operaţionale estimate la 390 de milioane de lei ♦ „Obiectivul este ca până în 2017 să fim pe break-even“, spune Alexandra Gătej preşedintele consiliului de administraţie al CFR.
 
Compania de stat CFR Călători, cel mai mare transportator de persoane pe calea ferată, aflat sub management privat, a finalizat primele nouă luni din acest an cu venituri totale mai mari cu 19,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 288 de milioane de lei (65 milioane de euro), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.
 
„Cheltuielile companiei s-au diminuat cu suma de 69,3 milioane de lei raportat la primele nouă luni ale anului precedent. CFR Călători înregistrează la nouă luni un profit de 136,7 milioane lei“, au transmis reprezentanţii companiei de stat. Compania înregistrează însă la „profit“ şi subvenţiile din bugetul de stat. Transportatorul de stat a primit în acest an subvenţii de 1,3 miliarde de lei (295 mil. euro). Din 2005 CFR Călători a raportat doar pierderi. Compania nu a publicat rezultatele financiare pe anul trecut la Registrul Comerţului, însă anunţa pierderi operaţionale estimate la 390 de milioane de lei (89 de milioane de euro), potrivit declaraţiilor anterioare făcute de Alexandra Gătej, preşedintele consiliului de supraveghere al companiei.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO