Companii

Chevron va investi 65 mil.$ pentru a vedea dacă se ascund gaze de şist la Vama Veche, Costineşti şi Adamclisi

Chevron va investi 65 mil.$ pentru a vedea dacă se ascund gaze de şist la Vama Veche, Costineşti şi Adamclisi

Autor: Roxana Petrescu

29.03.2012, 00:04 669

Americanii de la grupul petrolier Che­vron vor investi minimum 65 de milioane de dolari în faza de explorare pentru a vedea dacă în trei perimetre de la malul mării se ascund gaze de şist, acesta fiind un subiect destul de controversat în prezent din cauza impactului asupra mediului pe care l-ar putea avea modalitatea de extracţie a acestui tip de gaz.

Cele trei perimetre sunt în Vama Veche, Costineşti şi Adamclisi, primele două fiind unele dintre cele mai cunoscute staţiuni de la Marea Neagră. Potrivit Mediafax, guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare şi a decis ca ele să intre în vigoare ieri, anexa care conţine principalele prevederi încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Chevron fiind clasificată. Cele trei acorduri aprobate prin hotărâre de guvern au fost publicate ieri în monitorul Oficial.

"După această aprobare şi după obţinerea tuturor avizelor, va începe perioada de explorare care poate dura între 4 şi 10 ani. În primii doi ani de zile vor avea loc prospec­ţiunile, prin care se face practic o radiografie a subsolului, şi studiile geologice. Ei trebuie să facă un proiect geologic care va fi analizat de ANRM, trebuie să realizeze studiile de impact şi mai trebuie să obţină acordul proprietarilor de terenuri pentru a se apuca de lucru în respectivele zone", a explicat Alexandru Pătruţi, preşedintele ANRM, care a precizat că toate acordurile petroliere sunt clasificate, cazul Chevron nefiind o excepţie.

"După cei doi ani de studii, ar trebui să înceapă perioada de forare în care vor fi realizate opt sonde. Aceste 8 foraje sunt foraje clasice pentru hidrocarburi. După patru ani de zile se decide ce se face mai departe, dar în această perioadă programul de investiţii minim este de 65 de milioane de dolari", a mai precizat Pătruţi.

Subiectul gazelor de şist a devenit în ultima perioadă destul de controversat mai ales din cauza modalităţii în care se extrag, fracturarea hidraulică, cu impact asupra mediului. De exemplu, la jumătatea lunii ianuarie, guvernul bulgar a anunţat că a anulat licenţa Chevron de explorare a zăcămintelor gazelor de şist şi că pregăteşte o lege pentru interzicerea totală a acestui tip de foraje, din cauza temerilor legate de impactul asupra mediului. Executivul de la Sofia a decis că Chevron poate efectua prospecţiuni pentru petrol şi gaze în nord-estul Bulgariei, dar numai prin folosirea unor tehnici convenţionale de forare, şi nu a fracturării hidraulice, care constă în injectarea de apă amestecată cu nisip şi chimicale la mare presiune în formaţiunile de şist şi care, potrivit ecologiştilor, distruge pânza freatică.

Potrivit informaţiilor disponibile, România deţine 60% din rezervele de apă ale Europei.

Mai mult, presa internaţională a consemnat numeroase cazuri în care în gospodăriile americane, acolo unde gazele de şist acoperă acum aproape un sfert din producţie, prin robinetele caselor au ieşit gaze.

Într-o declaraţie recentă, americanii de la Chevron au spus însă că înţeleg îngrijorările din România, dar că după ce vor fi prezentate datele exacte rezultate în urma cercetărilor populaţia va înţelege că gazele naturale provenite din şisturi reprezintă o sursă curată de energie.

Până atunci însă, chiar la finele săptămânii trecute, peste 5.000 de persoane au participat la un miting de protest organizat în centrul municipiului Bârlad, acolo unde Chevron mai are un perimetru, manifestanţii solicitând blocarea proiectului care prevede extragerea gazelor de şist din zona de sud a judeţului Vaslui.

Aprobarea celor trei acorduri petroliere pentru zona Dobrogea a venit după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron la sediul Guvernului, la începutul acestei luni, la întrevedere participând şi ambasadorul SUA la Bucureşti Mark Gitenstein. Potrivit unor surse citate de Mediafax, oficialii Chevron au dorit să se asigure că pot începe în acest an forajul de gaze neconvenţionale în România, în contextul în care Bulgaria a anulat recent o licenţă a companiei americane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO