Chimcomplex, cea mai mare companie industrială antreprenorială, a renunţat la construcţia fabricii de răşini din Oneşti (judeţul Bacău), un proiect de 100 mil. euro, cu 46,6 mil. euro ajutor de stat de la Ministerul de Finanţe.
„Am anunţat deja inclusiv la bursă, minister şi bănci că din cauza preţului nejustificat de crescut la energia electrică şi gaze am oprit investiţia şi am returnat banii ministerului“, a declarat pentru ZF Ştefan Vuza, acţionarul Chimcomplex şi preşedintele consiliului de administraţie. De altfel, bugetul aprobat şi publicat recent la Bursa de Valori Bucureşti arată că în acest an sunt prevăzute investiţii de doar 5,2 mil. euro, distribuite între cele două platforme din Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Mai mult, pentru acest an Chimcomplex (simbol bursier CRC) anticipează o pierdere netă de 177,6 mil. lei, la afaceri de 800 mil. lei, conform datelor publice. EBITDA este proiectată la 41,9 mil. lei.
În raportul cu rezultatele preliminare pe anul trecut, Chimcomplex arăta că va aplica din aprilie anul acesta un scenariu de lucru ce implică oprirea secţiilor energointensive şi disponibilizarea în cadrul Chimcomplex şi implicit a partenerilor săi a cel puţin 1.200 de salariaţi pe verticală şi a 5.500 pe orizontală.