Chipita România, principalul jucător de pe piaţa croissantelor din România, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de aproximativ 501 milioane de lei (105,7 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de anul precedent, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. Compania a avut anul trecut un pofit net de peste 49,5 mil. lei (10,5 mil. euro), în creştere cu peste 9% faţă de anul precedent, potrivit datelor publice. În 2019, compania a ajuns la un număr mediu de 966 de angajaţi.
Portofoliul Chipita România include atât croissante, cât şi alte produse, precum biscuiţi, rondele de pâine prăjită sau coaptă (Bake Rolls şi Pizzeti), dar şi brandul Fineti. Grupul grec Chipita a intrat pe piaţa locală în 1998 şi produce în prezent croissante, miniprăjituri, bake rolls şi creme de cacao cu alune în fabrica din Clinceni, potrivit informaţiilor apărute anterior pe site-ul companiei.