Companii

Cine este Victor Adam, omul care s-ar afla în spatele lui Dan Diaconescu?

Cine este Victor Adam, omul care s-ar afla în spatele lui Dan Diaconescu?

Autor: Roxana Petrescu

23.09.2012, 15:31 24186

Victor Adam, preşedintele şi directorul general al TransGas Development Systems, o companie activă în sistemul energetic, s-ar afla în spatele lui Dan Diaconescu, proaspătul proprietar al combinatului chimic Oltchim, potrivit postului de televiziune România TV. Potrivit site-ului TransGas Development Systems misiunea companiei este aceea de a transforma rezervele semnificative de cărbune ale SUA în benzină.

Acelaşi site arată că Victor Adam(foto jos) este absolvent al Universităţii Cornell, cu o diplomă în inginerie. Potrivit profilului său de pe Linkendin, Victor Adam a lucrat timp de un an în Arabia Saudită în funcţia de inginer de foraj pentru compania Aramco. Apoi a lucrat timp de un an şi şase luni într-o mină de aur şi uraniu din Africa de Sud. A revenit apoi în Statele Unite unde a pus pe picioare compania Gas Alternative Systems, prin intermediul căreia a dezvoltat o serie întreagă de proiecte energetice în New York şi California. Din 2005 a preluat conducerea TransGas Development Systems, o afiliată a Gas Alternative Systems.

Dincolo de activitatea din cadrul TransGas Development Systems, Victor Adam deţine mai mulţi cai de curse. Totodată, Victor Adam în timpul liber practică judo şi ridică greutăţi.

Apariţia unui personaj necunoscut în spatele lui Dan Diaconescu aminteşte de procesul de privatizare eşuat de la Cupru Min. În acel caz, s-a vehiculat că în spatele Roman Copper Corp din Canada s-ar afla omul de afaceri Stephen Roman, un apropiat a lui Frank Timiş. Ulterior aceste informaţii au fost infirmate de reprezentanţii Roman Copper Corp, dar întregul proces de privatizare al Cupru Min a eşuat şi odată cu el a picat şi guvernul Ungureanu.

AFACERI DE LA ZERO