Companii

Cine investeşte în noi spitale şi clinici? Aflaţi la ZF Regional Health Summit

Cine investeşte în noi spitale şi clinici? Aflaţi la...

Autor: Ioana David

24.04.2014, 00:06 640

Deschiderea centrului Neolife din Băneasa, un proiect de 15 mil. euro, şi inaugurarea Spitalului Ovidius din Constanţa, o investiţie de câteva milioane de euro, au fost singurele proiecte de anul acesta de pe piaţa privată de servicii medicale, unul dintre cele mai dinamice sectoare din economie din timpul crizei.

Dacă în 2011 şi 2012 se investeau cel puţin 100 mil. euro anual în noi spitale şi clinici, acum puţini sunt cei care mai au curajul să pornească la drum cu noi centre. Neolife este un centru pentru bolnavii de cancer, deţinut de firma MNT Healthcare Europe, parte a grupului Bozlu din Turcia. Reprezentanţii Neolife spun că în funcţie de evoluţia acestui prim centru din Capitală, grupul ar putea să mai deschidă alte trei - patru unităţi, însă în acest caz suma investită ar fi de aproximativ 5 milioane de euro per centru. Grupul Bozlu are afaceri anuale de aproximativ 120 mil. dolari şi este format din 18 companii. MNT a fost înfiinţată în anii ’90 fiind prima companie din grup.

Anul acesta, în martie, la Constanţa, nouă medici au investit „câteva milioane de euro“ în deschiderea Ovidius Clinical Hospital, unitate care are 53 de paturi, acesta fiind al doilea proiect de anul acesta din piaţa privată de servicii medicale.  În timp ce mediul privat pare să fi luat o pauză de la noi investiţii, în Capitală trei noi spitale de stat atrag investiţii de 80 mil. euro.

În luna martie a anului trecut au început lucrările la clădirea unui noul spital lângă Foişor, un proiect estimat la 142 mil. lei (32 mil. euro) ce ar trebui să se deruleze pe o perioadă de maximum un an şi nouă luni. Acesta este primul spital de stat ce se construieşte în Bucureşti după revoluţie şi este realizat de Primăria Capitalei.

Un nou spital se mai construieşte la Victor Gomoiu (între Piaţa Muncii şi stadionul Arena Naţională), iar cel de-al treilea proiect, noua clinică de la Spitalul Grigore Alexandrescu, ar trebui să înceapă să funcţioneze în vara acestui an.

Ce alte noi proiecte sunt aşteptate anul acesta în sectorul de sănătate? Cine mai investeşte în noi echipamente? Dar în pregătirea medicilor? Când va creşte calitatea serviciilor în spitalele româneşti?

Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii la evenimentul ZF Regional Health Summit care va avea loc pe 6 mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO