Sandu îşi aminteşte şi acum spaţiile goale din zona bisericii Amzei - "cu ziare în vitrine şi numere de telefon pentru închiriere" - care l-au făcut să nu mai aibă clienţi pentru bijuteriile sale şi să nu mai poată suporta o chirie de aproape 100 de euro pe metru pătrat. Proiectul său a pornit în 2005 prin deschiderea primului proiect de bijuterii de autor sau, după cum îl numeşte el, un act de pionierat. Imediat după startul crizei, pragul i-l mai treceau doar clienţii fideli, iar vânzările au scăzut peste noapte cu 70%. Soluţia pentru bijutier a fost cea a comenzilor speciale venite din partea clienţilor cu venituri peste medie, scrie revista Business Magazin (www.bmag.ro).
În tot acest context, breasla bijutierilor nu a fost ajutată de evoluţia cotaţiilor la aur. Creşterea valorii materialului şi deci a preţului final către consumator a blocat cererea. Inginerul Florin Zamfir de la casa de bijuterii Cip Zet susţine că dacă vânzările ar fi scăzut la jumătate ar fi fost bine, dar numai anul acesta a mărit preţurile cu 40%, iar numărul solicitărilor a scăzut semnificativ. "Am simţit blocajul şi o văd cu certitudine în toate statisticile breslelor organizate", spune şi David Sandu. După el, dacă preţurile continuă să crească, bijutierii vor fi excluşi din joc, pe piaţă urmând a rămâne doar ceasornicarii şi bijutierii de lux sau cei care tranzacţionează aurul pe bursă.
Interesant este că, mai nou, argintul e denumit noul aur. Dacă doar în ultimul an aurul s-a apreciat cu mai bine de 50%, argintul şi-a dublat valoarea. Totuşi, la nivel cantitativ cererea rămâne favorabilă aurului, dar asta nu neapărat în favoarea bijutierilor. În condiţiile creşterii cotaţiilor, tot mai mulţi clienţi optează pentru argint şi argentium, un argint special aliat cu germaniu care nu oxidează.
Chiar şi în domeniul bijuteriilor de autor, Sandu a sesizat o orientare către produsele cu preţ mai mic. De la un preţ de 480-550 de euro plătit în medie pentru o bijuterie, a scăzut acum la 300-350 pentru obiectele de argint. În schimb, la aur s-a remarcat o creştere, dat fiind că e perceput tot mai mult ca investiţie. "Solvabilitatea contează acum mai mult, indiferent de valoarea culturală a obiectului. Chiar dacă nu într-un mod explicit, clienţii aleg 18 karate în loc de 14, pentru că ulterior cel dintâi se vinde mult mai uşor şi la un preţ mai bun", explică bijutierul.
Karl Heinz, preşedintele Patronatului Bijutierilor din România, explică pentru BUSINESS Magazin că piaţa românească avea specificul de a vinde în cea mai mare parte aur, dar acum se observă o migraţie tot mai mare către argint. La nivel de metale solicitate, dacă în 2007 trei sferturi din piaţă însemna aur, astăzi argintul deţine mai bine de jumătate din vânzări. Deşi preţul argintului a crescut de zece ori în ultimul deceniu, diferenţa de preţ rămâne importantă între cele două metale (circa 900 de euro/kg în cazul argintului, faţă de 40.000 de euro/kg în cazul aurului).
"Există o tendinţă semnificativă din partea investitorilor mici de a cumpăra lingouri drept o ancoră în faţa lipsei de încredere faţă de alte domenii", observă Heinz. Estimările din 2008, care includ şi piaţa subterană, situau nivelul tranzacţiilor la circa o tonă de aur de 14 carate pe lună, însă nivelul de astăzi este la mai puţin de jumătate.
Datele patronatului relevă că, din anul 2009, investitorii în aur au depăşit în valoare nivelul consumatorilor de bijuterii, iar mutarea cererii a făcut ca producătorii de lingouri să onoreze comenzile după două luni, faţă de livrarea pe loc de dinainte. Foarte mulţi dintre cei care aveau bijuterii au început să le vândă şi au realizat că banii obţinuţi sunt mai mulţi decât cei cheltuiţi în momentul achiziţiei.
În aceste condiţii, în picioare au căzut doar bijutierii de lux, care au resimţit criza mai puţin. "Putem vorbi de o rafinare a alegerii, de o perioadă mai îndelungată necesară deciziei, de o dorinţă a clientului de a cunoaşte mai bine produsul", spune Daniela Filip, director de marketing al Helvetansa.
Segmentul bijuteriilor de marcă, precum Chaumet, Piaget sau Dior, reacţionează diferit şi poate surprinzător în condiţiile recesiunii. Dacă odată cu startul recesiunii clienţii au ales cu predilecţie bijuterii, ulterior această tendinţă s-a estompat, orientându-se şi spre ceasuri. În cazul produselor de lux, revalorificarea rămâne în planul doi în momentul când clientul achiziţionează o bijuterie de marcă. "Alături de diamante, aurul este o investiţie, dar cred că în segmentul de lux bijuteriile nu sunt privite ca simple tranzacţii, ci achiziţia lor rămâne în registrul emoţional", explică directorul Helvetansa.
Dacă bijutierii de autor sau cei clasici susţin că viitorul nu sună deloc bine, cei de lux speră într-o evoluţie pozitivă a pieţei, mai ales că urmează o perioadă benefică pentru vânzări.
Chiar în contextul economic destul de complicat datorat atât creşterii preţului aurului, cât şi fluctuaţiei importante a francului elveţian, peste care se suprapune şi cota TVA de 24%, datele arată că segmentul mărcilor de bijuterii cu tradiţie reacţionează mai bine decât segmentul bijuteriilor no-name, mai spun oficialii pentru Helvetansa, acesta fiind "unul dintre puţinele lucruri încurajatoare".