• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Companii

CITR: Blocajele procedurale îngreunează aplicarea legii insolvenţei persoanelor fizice

Secțiune susținută de Medlife Logo
CITR: Blocajele procedurale îngreunează aplicarea legii insolvenţei persoanelor fizice

Autor: Cristina Bellu

8 ian 2018 132

Legea insolvenţei persoanelor fizice intrată în vigoare la începutul anului este greu de aplicat în condiţiile în care încă nu au fost constituite comisiile de insolvenţă la nivel local şi nu a fost publicată lista specialiştilor autorizaţi pentru acest tip de procedură, spun specialiştii CITR, principalul jucător al pieţei de insolvenţă din România.

“Vorbim despre o lege extrem de importantă pentru sănătatea fluxului economic şi pentru protecţia socială, care în România vine târziu şi care, mai grav, este inaplicabilă. Şi dacă am avea astăzi comisiile locale înfiinţate, ar mai fi nevoie de cel puţin câteva luni pentru definitivarea logisticii de lucru, pentru informarea cetăţenilor cu privire la procedură, precum şi pentru definitivarea listei de specialişti care vor fi desemnaţi de comisii să administreze procedura pentru persoane fizice. ”, explică Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, parte a CITR Group.

Printre principalele beneficii pe care le aduce o astfel de lege în rândul românilor care se confruntă cu probleme financiare se numără asigurarea unor mecanisme de ştergere sau de reeşalonare în anumite condiţii a datoriilor, educaţia financiară, protecţia socială a unor categorii sociale vulnerabile, sau protecţia de executare silită.

 

“Tot ce mai putem face până când legea va deveni funcţională, este să depunem un efort comun de informare pentru debitorii neavizaţi, persoane fizice. “, adaugă Vasile Godîncă-Herlea.

Legea insolvenţei personale are deja un istoric de zeci de ani în alte ţări precum Franţa( 1989), Germania(1999). În Cehia, care are o populaţie de două ori mai mică decât a României, legea insolvenţei persoanei fizice a intrat în vigoare în 2008, an în care s-au înregistrat peste 5.000 de solicitări, din care 1.300 au fost proceduri deschise (dosare care s-au calificat pentru procedura de insolvenţă din totalul de cereri depuse).

În 2014 numărul de solicitări din Cehia era deja de şapte ori mai mare (35.000 de dosare) faţă de 2008, iar numărul de proceduri deschise era semnificativ: aproximativ 28.000 din cele 35.000, cu o descărcare de datorii (ştergerea datoriilor care nu pot fi plătite în urma procedurii de insolvenţă) în aproximativ 7% din totalul dosarelor în care a fost deschisă procedura de insolvenţă.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007