• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Companii

CMU şi Euroclinic devin Regina Maria. Rebrandingul va costa câteva sute de mii de euro

Secțiune susținută de Medlife Logo

Autor: Ioana David

7 mar 2011 1464

Operatorul de servicii medicale private Centrul Medical Unirea, care deţine şi spitalul Euroclinic din Capitală, schimbă numele tuturor unităţilor pe care le operează denumindu-le "Regina Maria, reţeaua privată de sănătate", în urma unui rebranding de câteva sute de mii de euro.

Aceasta este prima mişcare de acest fel din piaţa privată de sănătate, business care se apropie anual de jumătate de miliard de euro. "Nu aş fi fost de acord cu nicio altă denumire dacă nu ar fi fost Regina Maria", a spus Wargha Enayati, fondatorul Centrului Medical Unirea (CMU).

În urmă cu mai bine de 25 de ani, când venea prima dată în România pentru a afla mai multe despre Regina Maria, membru al familiei regale care împărţăşea credinţa baha'i (Credinţă la baza căreia stau trei principii: unicitatea lui Dumnezeu, unitatea religiilor şi unitatea omenirii), Enayati la rândul său baha'i nu-şi imagina că la un moment dat va ajunge să pună acest nume pe una dintre cele mai mari reţele de clinici private din România.

Născut în Germania, din părinţi iranieni, Enayati, 46 de ani, păstreză astăzi un pachet minoritar din acţiunile companiei care acum a luat numele de Regina Maria, acţionarul majoritar fiind fondul de investiţii Advent Internaţional. Afacerea pornită în urmă cu 15 ani cu un cabinet în zona Unirea, de unde şi numele de Centrul Medical Unirea, a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu achiziţia spitalului Euroclinic anul trecut, în urma unui deal estimat de ZF la circa 15 mil. euro. Spitalul se va numi Regina Maria Spitalul Euroclinic.

Primul rebranding din servicii medicale

"Denumiri care conţin med sau medical mai există în piaţa serviciilor medicale private (MedLife, Medicover, Medcenter, Medsana - n. red.) şi astfel am decis să facem această schimbare", a spus Enayati. Rebrandingul a fost realizat de firma de profil Marks.

Centrul Medical Unirea folosea de mai mult timp numele Regina Maria pentru unitatea pe care o operează în Băneasa, având pentru aceasta acceptul Casei Regale. Casa Regală şi-a dat de asemenea acordul în scris că firma poate folosi acest nume în continuare, iar CMU nu a plătit niciun onorariu.

Enayati a precizat că i-a fost teamă de impactul pe care noul nume îl va avea în piaţă, însă până acum reacţiile au fost pozitive. În legătură cu bugetul de rebranding, estimat la câteva sute de mii de euro, Enayati a spus că "a fost singurul lucru care nu mi-a plăcut la rebranding". Mai mulţi oameni care lucrează în branding, dar care au dorit să-şi păstreze anonimatul, spun că noul nume este mai bun decât Centrul Medical Unirea, dar pentru ca să ajungă la public este nevoie de timp şi de bani.

"CMU este văzut deja ca un nume istoric. Atunci când noi acţionari vin în companie (Advent a cumpărat CMU anul trecut - n.red.) vor să-şi pună amprenta pe firmă", au comentat oameni implicaţi în procese de repoziţionare a unor mărci locale.

Acţionarii mai vin cu 30 mil. euro

Odată cu rebrandingul, compania a anunţat că şi-a mărit participaţiile la clinici pe care le operează în ţară cu câteva procente (aşa cum este cazul în oraşul Bacău), dar a dobândit şi pachetul integral de acţiuni la banca de celule stem. Anterior, CMU avea un partener elen în acest deal, care deţinea 50%. Compania a mai anunţat ieri şi că din business va face parte şi o reţea de laboratoare sub acelaşi brand Regina Maria.

În legătură cu investiţiile din perioada 2011-2012, Fady Chreih, directorul executiv al companiei, a spus că sunt de peste 30 mil. euro, bani care vor merge în spitale, dar şi în deschiderea de noi clinici. Numai bugetul din acest an este estimat la peste 12 mil. euro, principalul proiect fiind reprezentat de un spital de obstetrică-ginecologie, în care "se va muta" şi actuala Maternitate Regina Maria. Anul trecut, Centrul Medical Unirea împreună cu Euroclinic au avut o cifră de afaceri de peste 30 mil. euro, iar în 2011 s-a bugetat un avans de două cifre.

Se uită şi la închideri

"Există posibilitatea să închidem locaţii mai mici în favoarea unora mari", a spus Enayati. El a adăugat că au fost luate decizii de relocare pentru două unităţi. Prima dintre ele este chiar cea din zona Unirea, care a şi dat numele companiei, iar cea de-a doua este o unitate a Euroclinic situată în Pipera. În legătură cu posibilitatea achiziţiei de noi clinici (în trecut CMU a cumpărat la Bacău, Cluj, Constanţa), reprezentanţii companiei spun că sunt puţine ţinte în acest moment. "Pentru că suntem cunoscuţi în piaţă, se consideră că aruncăm cu banii pe fereastră, dar nu este aşa", a mai spus Fady Chreih.

Pe piaţă, Regina Maria, reţeaua privată de sănătate concurează cu MedLife, Medicover, Sanador, Gral, Anima.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011