Companii

Comisia Europeană a aprobat un program de 358 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urile din România

Comisia Europeană a aprobat un program de 358 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urile din România

Autor: Cosmin Pirv

27.10.2021, 16:04 493

Potrivit unui comunicat al CE, sprijinul public a fost aprobat în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Astfel, ajutorul va fi acordat sub formă de subvenţii directe pentru investiţii în activităţi productive, până la o sumă maximă de 1 milion de euro pe beneficiar.

Schema va fi deschisă IMM-urilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele afectate de epidemia de coronavirus, precum industria prelucrătoare, construcţiile, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea.

Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să fi fost înfiinţate în România până la 31 decembrie 2018 şi trebuie să fi înregistrat profituri din exploatare pe parcursul anului 2019.

„Se preconizează că schema va aduce beneficii unui număr de 4.000 de societăţi. Comisia a constatat că schema românească respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul nu va depăşi 1,8 milioane EUR per beneficiar; şi se acordă până la 31 decembrie 2021. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar”, a transmis CE.

AFACERI DE LA ZERO