Comisia Europeană a autorizat finanţarea publică acordată Aeroportului Timişoara în perioada 2007-2009, precum şi taxele datorate de toate companiile aeriene care utilizează aeroportul şi sumele care trebuie plătite de Wizz Air aeroportului în temeiul unor acorduri individuale semnate în acea perioadă.
Decizia CE vine în urma unei investigaţii lansate în 2011, după o plângere depusă de compania aeriană Carpatair, Comisia evaluând dacă anumite măsuri luate în sprijinul Aeroportului Timişoara şi al companiei Wizz Air respectau normele UE privind ajutoarele de stat.
Investigaţia a vizat finanţarea publică acordată administratorului Aeroportului Timişoara în perioada 2007-2009, schemele privind taxele de aeroport şi reducerile aferente adoptate în 2007, 2008 şi 2010, aacordurile semnate în 2008 între administratorul aeroportului şi Wizz Air, precum şi neexecutarea silită a taxelor de aeroport facturate companiei Wizz Air pentru perioada octombrie 2009–februarie 2010.
În urma analizei, Comisia Europeană a decis că anumite fonduri publice primite de Aeroportul Timişoara în perioada 2007-2009 au fost utilizate pentru a finanţa activităţi neeconomice ale aeroportului sau nu au oferit niciun avantaj economic aeroportului. Prin urmare, acestea nu constituie ajutor de stat.
Restul de investiţii finanţate din fonduri publice erau pe deplin compatibile cu normele din 2005 privind ajutoarele de stat în vigoare la acel moment.
În plus, schemele privind taxele de aeroport din 2007, 2008 şi 2010, inclusiv reducerile şi rabaturile practicate, s-au aplicat în acelaşi mod tuturor companiilor aeriene care operau la Timişoara. Acest lucru înseamnă că schemele respective nu erau selective şi, prin urmare, nu au constituit ajutor de stat.
În ceea ce priveşte acordurile semnate în 2008 cu Wizz Air, acestea au fost profitabile în mod progresiv pentru aeroport, iar un operator prudent în economia de piaţă ar fi încheiat astfel de acorduri. Prin urmare, Comisia consideră că aceste măsuri nu au constituit ajutor de stat.
Taxele de aeroport restante care trebuiau să fie plătite de Wizz Air au fost compensate cu creanţele companiei aeriene aferente unor plăţi pentru servicii de marketing, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Prin urmare, plângerea privind o presupusă neexecutare silită a rămas fără obiect.
