Companii

Compania aeriană Air France va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti – Paris din luna iulie a acestui an

Compania aeriană Air France va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti – Paris din luna iulie a acestui an

Autor: Miruna Diaconu

20.04.2021, 11:53 149

​Compania aeriană Air France va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti – Paris din luna iulie a acestui an. În prezent, compani zboară de opt ori pe săptămână între aeroportul din Paris Charles de Gaulle şi cl din Bucureşti, urmând ca numărul acestora să crească la 15, respectiv 17 curse săptămânale în perioada 5 iulie – 8 august 2021.

"Ruta aeriană Bucureşti - Paris este una dintre cele mai vechi şi longevive opţiuni de zbor pentru români. Am operat în perioada comunistă, în perioade instabile din punct de vedere economic şi am operat şi în timpul pandemiei. A venit însă vremea să creştem numărul de zboruri şi să depăşim operaţiunile "de avarie". Comunitatea franceză de business, călători frecvenţi pe această rută, dar şi românii care lucrează şi studiază în Franţa, vor avea în această vară un număr sporit de opţiuni de zbor" a declarat Razvan Răduţ, Country Sales Manager Air France KLM România şi Bulgaria.

Toate zborurile Air France sunt operate în condiţii extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului şi debarcare. Purtarea măştii este obligatorie în aeroport şi la bordul aeronavei, toate suprafeţele cu care intră în contact pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele sunt  dezinfectate înainte de fiecare zbor, iar pentru a limita interacţiunea între echipaj şi pasageri, serviciul în cabină este limitat şi sunt folosite produse ambalate individual.

Air France este o companie aeriană globală franceză, recunoscută pentru standardele ridicate de calitate şi o atitudine atentă faţă de pasageri. Această transformă zborul într-un moment de plăcere şi relaxare în toate segmentele sale zilnice din Franţa, Europa şi din întreagă lume.

Air France-KLM este grupul lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Oferă clienţilor săi acces la o reţea care acoperă 314 destinaţii în 116 ţări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia. Cu o flota de 548 de aeronave şi 101,4 milioane de pasageri transportaţi în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris-Charles de Gaulle şi Amsterdam-Schiphol.

AFACERI DE LA ZERO