Companii

Compania aeriană Blue Air a intrat în insolvenţă

Compania aeriană Blue Air a intrat în insolvenţă

Autor: Mădălina Dediu Panaete

22.03.2023, 10:46 994

Blue Air, companie aeriană care din septembrie anul trecut a anulat toate zborurile, a intrat în insolvenţă la propria cerere, conform datelor de pe site-ul Tribunalului Bucureşti. 

"Admite cererea debitorului BLUE AIR AVIATION SA. În temeiul art. 71 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului BLUE AIR AVIATION SA", se arată pe site-ul Tribunalului Bucureşti. De asemenea, instituţia a dispus conexarea dosarului nr. 6050/3/2023, adica cel prin care Air Claim, companie care facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate, a cerut în instanţă insolvenţa Blue Air. Compania a anunţat că are de recuperat de la operatorul aerian aproximativ 85.000 euro.

Printre creditori se numără ROMATSA, BALADEI THIRDWAY TRANSPORT SRL prin lichidator judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, BLUE AIR TECHNIC SRL, AIR CLAIM SA, AEROPORTUL INTERNATIONAL AVRAM IANCU CLUJ R.A, dar şI mai multe persoane fizice, conform aceleiaşI surse.

Blue Air a anulat începând cu data de 6 septembrie 2022 toate zborurile, pierzând astfel sloturile din aeroporturi. Compania avea în septembrie 2022 datorii cumulate de 230 milioane euro, suma în care nu sunt incluşi banii pe care trebuie să îi returneze clienţilor cărora le-au fost anulate zborurile începând cu 6 septembrie.

Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statu­lui, a anunţat anul trecut că va prelua 75% din acţiunile Blue Air, executându-se astfel garanţia pe care a pus-o în joc compania pentru a putea primi ajutorul în valoare de 300 mil. lei în anul 2020.

În anul 2020, Blue Air a primit un credit garantat de stat în valoare de 300 mil. lei din partea Eximbank, instituţie de credit controlată de Ministerul Finanţelor. La acea vreme, în nota de fundamentare a proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de acordare a garanţiei de stat, Eximbank a tras un semnal de alarmă cu privire la capacitatea companiei de a returna împrumutul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO