Companii

Compania de transport şi logistică TTS a trecut de 300 de milioane de lei

Petru Ştefănuţ, directorul general al companiei de transport şi logistică TTS

Petru Ştefănuţ, directorul general al companiei de transport şi logistică TTS

Autor: Mirabela Tiron

11.01.2018, 00:07 1282

Compania de transport şi logistică Transport Trade Services (TTS), con­tro­lată de antreprenorul român Mircea Mihăilescu, a finalizat anul tre­cut cu afa­­ceri mai mari cu 10%, de­pă­şind astfel pragul de 300 de mi­li­oa­ne de lei cifră de afaceri, po­tri­vit oficialilor companiei şi cal­culelor ZF.

„A fost un an bun, am în­cheiat cu afaceri mai mari cu 10%. Trendul este unul pozitiv şi pentru anul acesta aşteptăm o creştere a cifrei de afaceri cu do­uă cifre. Anul a debutat mai bine ca 2017, pe Dunăre se circulă acum la parametri normali, tra­ficul nu mai este blocat ca la începutul anului trecut“, a declarat pentru ZF Petru Ştefănuţ, directorul general al com­paniei TTS, firma fanion a grupului cu acelaşi nume.

Compania transportă de la cereale şi îngrăşăminte la materiale pentru industria grea, având contracte cu combinatul Arcelor Mittal, dar şi cu celelalte combinate din regiune.

În noiembrie anul trecut, compania TTS a aprobat în AGA venirea pe Bursa din Bucureşti. Oficialii com­paniei nu au făcut niciun comentariu legat de listarea la bursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO