Companii

Compania hotelieră Tuşnad, cu două hoteluri în staţiune, şi-a dublat veniturile în 2021, ajungînd la 11 mil. lei. Hotelurile Tuşnad şi O3zone, aflate în staţiunea balenară Băile Tuşnad, au avut împreună un grad mediu de ocupare de 39% în 2021

Gradul de ocupare înregistrat de hotelul O3zone a fost de 31%.

Gradul de ocupare înregistrat de hotelul O3zone a fost de 31%.

Autor: Miruna Diaconu

03.05.2022, 00:05 136

Compania hotelieră Tuşnad, care administrează două unităţi de cazare în staţiunea balneară, şi-a dublat veniturile anul trecut, înregistrând o cifră de afaceri de circa 11 milioane lei, faţă de 5 mil. lei în 2020, conform raportului financiar aferent anului 2021 al companiei. În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 13 mil. lei.

Compania deţine două com­plexuri hoteliere, Tuşnad şi O3zone, în staţiunea balneară Băile Tuşnad, care au împreună o capacitate de ca­zare de peste 200 de camere. Gradul de ocupare înregistrat de hotelul Tuşnad a fost de 50%, iar pentru Hotel O3zone a fost de 31%, media celor două ridicându-se la 39%.

Compania este deţinută de Transilvania Investments, cu o participaţie de 76,4%, în timp ce restul acţiunilor sunt împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO