Companii

Compania Redline, specializată în amenajări interioare, merge spre afaceri de un milion de euro în 2019

Compania Redline, specializată în amenajări interioare, merge spre afaceri de un milion de euro în 2019

Autor: Mădălina Panaete

10.07.2019, 18:01 142

Redline, companie specializată în amenajări interioare, a terminat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 350.000 de euro şi estimează că va ajunge anul acesta la afaceri de un milion de euro.

Evoluţia este pusă pe seama cererii în creştere de soluţii la cheie pentru amenajarea spaţiilor interioare. Businessul Redline a fost înfiinţat în 2014 de Radu Suteu, cu o experienţă de şapte ani în producţia de mobilier şi a soluţiilor pentru amenajări interioare în cadrul unei afaceri de familie. Compania a adus recent pe piaţă sistemele multifuncţionale GRID, lansate în Danemarca şi destinate amenajărilor spaţiilor din clădirile de birouri, magazine, restaurante, dar care au cerere şi din partea organizatorilor de evenimente.

„Evenimentele de orice fel, începând de la târguri şi expoziţii până la evenimente de networking şi socializare, dar şi marile evenimente de tip festivaluri, concerte sunt într-o etapă de tranziţie de la modelul bazat pe prezentare la cel bazat pe interacţiune cu publicul. Companiile simt nevoia de comunicare multi-direcţională şi din acest motiv, mediul ambiental creat, atât din punct de vedere vizual, cât şi funcţional, a devenit extrem de important”, declară Radu Suteu, managing director Redline.

Închirierea sistemului GRID pentru evenimente majore poate costa între 3.500 şi 10.000 de euro, în timp ce pentru evenimentele cu public redus costurile sunt cuprinse între 300 si 2.500 euro, în functie de personalizarea dorită.

Pe lângă sistemul GRID, compania este unic importator şi partener pentru produsele dedicate amenajărilor interioare moderne Clicwall din Belgia, Fastmount din Noua Zeelandă, Aircharge din Marea Britanie.

 
AFACERI DE LA ZERO