Companii

Companiile de utilităţi: Numărul cererilor de racordare la gaz şi energie s-a dublat în 2021. Circa 80% din durata racordării reprezintă fuga după autorizaţii. Peste 136.000 de consumatori s-au racordat anul trecut la reţeaua de distribuţie a gazului natural şi circa 147.500 de clienţi s-au conectat la reţeaua de energie electrică, cererile dublându-se faţă de anul 2020

Dacă în 2020 durata medie de racordare a unui consumator casnic de energie era de circa trei luni (87 de zile), iar pentru o mică firmă era de 247 de zile (peste 8 luni), odată cu instituirea reglementărilor privind racordarea gratuită la reţelele de distribuţie, numărul de cereri de conectare a explodat şi la fel şi timpii de aşteptare.

Dacă în 2020 durata medie de racordare a unui consumator casnic de energie era de circa trei luni (87 de zile), iar pentru o mică firmă era de 247 de zile (peste 8 luni), odată cu instituirea reglementărilor privind racordarea gratuită la reţelele de distribuţie, numărul de cereri de conectare a explodat şi la fel şi timpii de aşteptare.

Autor: Roxana Petrescu

14.03.2022, 19:00 87

♦ Distribuitorii atrag însă atenţia că, pe fondul aşa-zisei gratuităţi a racordării la reţelele de distribuţie de utilităţi, timpii de aşteptare sunt tot mai mari, debirocratizarea procesului de avizare fiind necesară pentru acoperirea cererilor.

„Numărul cererilor de racordare la reţelele de energie electrică şi de gaze naturale înregistrate de operatorii de distribuţie membri ai Federaţiei ACUE aproape s-a dublat în 2021 faţă de 2020. Operatorii de distribuţie a gazelor naturale membri ai Federaţiei ACUE au racordat la reţea 136.252 de consumatori în 2021 faţă de 130.853 în 2020, înregistrându-se o creştere de circa 4%. Operatorii de distribuţie a energiei electrice din ACUE au racordat la reţea 147.575 de consumatori în 2021, cu 3% peste numărul racordărilor din 2020“, spun reprezentanţii ACUE, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie din care fac partea toate marile companii de profil din România.

Dacă în 2020 durata medie de racor­dare a unui consumator casnic de energie era de circa trei luni (87 de zile), iar pentru o mică firmă era de 247 de zile (peste 8 luni), odată cu instituirea regle­men­tărilor privind racordarea gratuită la reţelele de distribuţie, numărul de cereri de conectare a explodat şi la fel şi timpii de aşteptare. Astfel, deşi discuţia momentului este con­centrată pe concepte precum reţele inte­ligente sau eficienţă energetică, un consu­mator poate ajunge să aştepte chiar şi un an de zile pentru a putea aprinde becul în casă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO