Compania locală de construcţii Concelex, controlată de Daniel Piţurlea, va finaliza anul acesta cu afaceri de 1,4 mld. lei, iar pentru anul viitor a bugetat o creştere cu cel puţin 20% pe fondul contractelor semnate şi al licitaţiilor câştigate, potrivit oficialilor companiei.
Constructorul are în plan construcţia unei fabrici de produse din beton pentru a facilita derularea activităţii pe şantiere şi a aplicat la programul de stat Construct Plus. Proiectul depus a obţinut punctajul maxim, potrivit datelor publice.
„Societatea noastră a întrunit punctajul maxim solicitat pentru aprobarea acestei finanţări (100 puncte), prin urmare sunt şanse optimiste de a accesa acest program. În aceste condiţii, vom demara lucrările într-o perioadă de maxim 12 luni după aprobarea/semnarea finanţării“, a spus Daniel Piţurlea, proprietarul şi preşedintele companiei de construcţii Concelex. Fabrica va fi amplasată în localitatea Corbii Mari din judeţul Dâmboviţa, iar investiţia se ridică la 319 milioane de lei, din care 141,5 milioane de lei ajutor de stat prin ConstructPlus. „În acest moment avem peste 1.000 de angajaţi.“