Companii

Concluziile a 25 de ani de cercetare. Obiectivul strategic al României: să devină ţară-nod prin depăşirea valorii cotei medii din PIB-ul mondial

Cezar Mereuţă

Cezar Mereuţă

Autor: Adelina Mihai

15.11.2019, 17:00 1395

România trebuie să îşi propună să ajungă la o cotă medie din PIB-ul mondial, pentru a ajunge la statutul de ţară-nod, adică un stat cu o putere economică mare şi cu o importanţă majoră în „dirijarea“ economiei globale, arată una dintre concluziile a 25 de ani de cercetare economică realizată de prof. dr. Cezar Mereuţă.

Inegalitatea din domeniul microeconomiei generată de faptul că „foarte puţine companii vând foarte mult şi foarte multe companii vând foarte puţin“ se aplică şi la nivel macroeconomic, având în vedere că „foarte puţine ţări au PIB de valoare foarte mare şi foarte multe ţări au PIB la valoare foarte redusă“, arată rezultatele cercetării realizate de prof. dr. Cezar Mereuţă, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.

„Din analiza noastră s-a desprins o oportunitate majoră: definirea ca obiectiv strategic al României pe o perioadă ce urmează a fi stabilită a atingerii şi depăşirii valorii cotei medii din PIB-ul mondial. Argumentul ma­jor pentru această opţiune îl constituie faptul că statele cu cota PIB mai mare decât media sunt rezervoarele pentru obţinerea statutului de ţară nod. Pe cale de consecinţă, influenţa acestor ţări în politica economică mondială şi nu numai este considerabilă. Argu­mentul este cu atât mai valabil cu cât România e membră a Uniunii Euro­pene, care este sursa a cinci state nod cu prezenţă permanentă: Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spa­nia“, a spus profesorul Mereuţă în cartea „Analiza nodală. Abor­dare micro şi macro­economică. Com­pendiu“, lansată la finalul lunii octom­brie în Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO