♦ „Cred că avocaţii care nu folosesc inteligenţa artificială vor dispărea şi vor fi înlocuiţi de avocaţii care o folosesc. Nu mai este o opţiune. Practic, pe lângă ceea ce până de curând era aşteptat de la un avocat, adăugăm acum o nouă dimensiune: abilitatea de a utiliza aceste instrumente.”
Inteligenţa artificială nu mai este un subiect de viitor pentru profesia juridică, ci un instrument care schimbă deja modul în care sunt analizate tranzacţiile, gestionate volume uriaşe de contracte şi selectaţi avocaţii care lucrează pentru marile companii. Pentru Robert Ioniţă (foto), General Counsel al NEPI Rockcastle, impactul AI depăşeşte orice altă transformare din ultimele două decenii şi redefineşte competenţele de care un avocat are nevoie pentru a rămâne relevant.
„Cred că avocaţii care nu folosesc inteligenţa artificială vor dispărea şi vor fi înlocuiţi de avocaţii care o folosesc. Nu mai este o opţiune. Richard Susskind ne spunea în cartea The End of Lawyers? despre avocatul augmentat. Practic, pe lângă ceea ce până de curând era aşteptat de la un avocat - în principal cunoştinţe tehnice, expertiză juridică şi înţelegerea businessului - adăugăm acum o nouă dimensiune: abilitatea de a utiliza aceste instrumente”, a spus Robert Ioniţă, General Counsel al NEPI Rockcastle, în cadrul videoconferinţei „Cum s-a schimbat mediul de business în ultimii 20 de ani?”, organizată de Reff & Asociaţii I Deloitte Legal şi Ziarul Financiar.