Companii

Conferinţa ZF Branduri româneşti, Iaşi. Patricia Fiterman, CEO al Fiterman Pharma: „Construirea unui brand nu se opreşte niciodată, la fel precum creşterea unui copil“

Autor: Georgiana Mihalache

22.06.2018, 00:04 1325

Un brand puternic se construieşte în timp, iar efortul pentru dezvoltarea brandului în cazul unui produs este asemănător cu creşterea unui copil, susţine Patricia Fiterman, CEO al producătorului român de medicamente Fiterman Pharma. Ea a fost prezentă la conferinţa ZF Branduri româ­neşti, organizată săptămâna trecută la Iaşi.

„Noi considerăm calitatea ca fiind un prim pas pen­tru a construi un brand puternic, astfel încât am investit întotdeauna în calitate, niciodată nu am făcut rabat. (…) Construirea unui brand nu se opreşte niciodată, la fel precum creşterea unui copil, este o muncă şi o grijă continuă şi necesită multă răbdare“, a spus Patricia Fiterman.

Patricia Fiterman conduce com­pania Fiter­man Pharma de aproape 20 de ani şi este far­macistă. Producătorul de medicamente are în prezent 300 de angajaţi, o fabrică la Iaşi, depozite în Cluj, Bucureşti, Craiova şi exportă produse în peste zece ţări.

„Motivele cumpărării unui produs sunt raţionale, emoţionale şi preju­de­căţi. Produsul românesc made in România nu înseamnă la fel de mult cu altele făcute în altă parte. Cu toate acestea, avem Alle gel pentru picioare sănătoase, făcut de Fiterman Pharma. Alle s-a născut în 2006, iar în 2017 are 30% din piaţă, piaţă pe care o împarte cu branduri internaţionale, nume cu­nos­cute“, a mai spus Patricia Fiterman.

Ea a adăugat că trebuie să se pro­du­că o schimbare de paradigmă, în sensul în care nu trebuie să fie o luptă între producătorii români şi giganţii in­ter­naţionali. De asemenea, în cazul con­struirii unui brand, primii ani sunt cei care contează, susţine antreprenoarea.

„Fără durere, fără efort nu se poate. Sindolor. Nici de învăţat spaniola nu putem. Precum creştem un copil, cu rădăcini, cu tradiţii, la fel şi gama noastră de antiinflamatoare topice (ungu­ente şi geluri – n.red.) are tradiţie, trece de 20 de ani. De la diclofenac, cunoscut de multă lume, am ajuns la inovaţia Sindolor, care s-a  născut în 2010 şi a reuşit să fie numărul doi ca alegere pe toată piaţa de topice din România“, a spus Patricia Fiterman.

Fiterman a menţionat şi un alt produs creat de compania pe care o conduce, Alinan, brand pe care a reuşit să-l crească prin intermediul social media. Un alt exemplu de brand realizat de Fiterman Pharma este Uractiv, care se numără printre primele alegeri ale românilor în cazul afecţiunilor urinare, susţine Patricia Fiterman.

„Uractiv a reuşit să fie prima alegere a românilor prin compoziţie, care este o compoziţie unică şi a convins atât medici, cât şi farmacişti. Convingerea a fost cu atât mai activă când am adus un test care să dovedească dacă ai sau nu infecţii urinare. Pentru a pregăti anii următori, am extins gama Uractiv încercând să răspun­dem cât mai multor oameni.“

Familia Fiterman este una dintre cele mai bogate din  zona Moldovei, cu afaceri în producţia de medicamente şi în servicii medicale. Anul tre­cut, afacerile Fiterman Pharma SRL, producă­to­rul de medicamente, s-au înjumătăţit, până la 66 mil. lei, de la 135 mil. lei cât înregistra în 2016. Şi profitul companiei a scăzut, de la 25 mil. lei la peste 7 mil. lei în 2017, potrivit datelor Minis­te­rului de Finanţe. Divizia medicală prin Arcadia Hospital a avut însă afaceri în creştere cu 27% şi a trecut de 32 mil. lei în 2017, arată datele de la Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO