Conferinţa ZF/BT România Irigabilă, Iaşi, martie 2023. Fermierii: Sistemul de educaţie ne-a învăţat să fim producători, dar astăzi trebuie să ştii să vinzi poate mai mult decât ştii să produci şi să investeşti în marketing

Producătorii din sectorul agroalimentar ar trebui să urmeze exemplul ţărilor care au investit în cerce­tare şi inovare, şi în ace­laşi timp ar trebui să se concentreze mai mult pe marketing şi pe modul în care îşi vând produsele pentru a reuşi să ajungă la consumator şi să fie competitivi. Aceasta este una dintre concluziile conferinţei România Irigabilă de la Iaşi, organizată de ZF şi Banca Transilvania.

„Sistemul de educaţie ne-a învă­ţat să fim doar producători. Astăzi, un tânăr trebuie să ştie să producă mult, de calitate şi ceea ce este mai impor­tant, să urmărească piaţa, să vândă şi să încaseze. În timpul facultăţii tre­buie pus accent foarte mare pe mar­ke­ting, pe studiul pieţii, pe urmărirea evoluţiei preţurilor la burse. Este un lucru foarte important să vinzi, poate chiar mai important decât să produci. Uneori produci, dar nu ai idee când să vinzi, iar atunci când o faci poţi să pierzi. Este un element esenţial pen­tru care universităţile trebuie să pună un accent deosebit în ceea ce priveşte formarea tinerilor“, a spus Vasile Lungu, proprietar al Domeniile Lun­gu, un grup cu activitate în viticultură, zootehnie, agricultură, dar şi turism. Afirmaţia acestuia vine şi în contextul în care cerealele din Ucraina au inva­dat piaţa românească şi producătorii locali au rşmas cu stocuri, în aştep­tarea preţurilor mai mari.

La rândul lui, Tiberiu Moisă, di­rector general adjunct, MidCorporate & IMM în cadrul Băncii Transilvania, crede că este foarte greu să spui po­veşti de marketing şi să le vinzi, dar în acelaşi timp consideră că producătorii locali au evoluat foarte mult în ulti­mul deceniu şi jumătate.

„În Europa noi suntem ţara care vine cel mai repede din urmă. O să tot optimizăm pro­ducţia, o să intre şi sta­tul mai activ în povestea asta, şi cred că următoa­rea etapă pentru agricul­tura româ­neas­că este să meargă mai departe căutând modalităţi să joace un rol mai important atât în procesare cât şi în comercializare“, consideră el.

Şi Alina Creţu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Po­rumb din România (APPR), susţine că pen­tru procesarea şi comerciali­za­rea pro­duselor agroalimentare avem nevoie de investiţii în cercetare, în inovaţie.

„Trebuie să ne uităm şi către ţă­rile care au făcut deja acest lucru. Tre­buie să vedem cum au făcut ei să obţi­nă produse de calitate şi să le vândă, pentru că noi trebuie să construim o poveste a produsului nostru procesat fie că vorbim de lapte, fie că vorbim de brânză, biscuiţi sau o sticlă de vin. Iar povestea la noi, din păcate, pro­du­cătorul de astăzi nu are decît maxim 15-20 de ani. Nu avem poveşti de suc­ces ale unui brand de vin românesc, al unui producător privat din Româ­nia sau a unei cutii cu smântână care să aibă zeci de ani sau chiar sute de ani. Trebuie să construim această po­veste“, a precizat ea. Alina Creţu a­dau­gă că această poveste nu se con­struieşte peste noapte. „Este multă ştiinţă în spate şi probabil că vom vedea rezultatele în anii următori“.

De altfel, în cadrul conferinţei s-a dat exemplul sectorului procesării laptelui unde un singur grup de companii are 60% din piaţă, dar care are 90 de ani în sectorul lactatelor, în timp ce antreprenorii români au început să dezvolte afaceri în acest domeniu abia după ’90.

Însă, o veste bună este dată de faptul că tinerii studiază marketingul în universităţi, ceea ce ar putea con­tribui şi la dezvoltarea sectorului agro­alimentar printr-o mai bună promovare.

„Noi avem disciplină de marke­ting pentru toate specializările din Universitate, atât pe domeniul agri­col, cât şi pe domeniul horticol, zooteh­nic şi tehnologia alimentară“, a spus Daniel Bucur, profesor doctor în cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii Ioan Ionescu de la Brad.

Fermierii spun că, deşi ar trebui să fim mai naţionalişti şi să impunem marilor lanţuri să pună pe rafturi mai multe produse româneşti, companiile locale trebuie să investească mai mult în inovare, dar şi să se asocieze ca să aibă mai multă putere de negociere, dar şi să aibă producţie mai mare ca să facă faţă cererii. „Ar trebui să fim puţin mai naţio­nalişti, dar vreau să spun că proce­sa­rea este o activitate mai complexă decât ceea ce facem noi fermierii. Vor­bim de specialităţi total străine nouă, de marketingul produ­selor agri­cole şi la partea de cercetare în do­meniul producţiei în condiţiile în care funcţionăm pe o piaţă cu dublu stan­dard. Sunt cel puţin 3 legi care nu se respectă în România“, a spus Ioan Chiriac, proprietarul Fermei Chiriac,  care adaugă că este o mare problemă de siguranţă naţională şi că în Ro­mâ­nia nu se controlează mâncarea. Ioan Chiriac are două ferme, una vegetală de 700 de hectare şi una zootehnică de 800 de capete de bovine. Ferma zoo­tehnică face parte din Coopera­tiva Agrolact Moldova unde proce­sea­ză alături de alţi cinci fermieri o parte din lapte sub brandul Huzur. Dumitru Pantazi, proprietar al Agro­complex Lunca Paşcani, spune că statul ar trebui să susţină fermierii şi să îi ajute să aibă piaţă de desfacere.

De altfel, Mihai Amarandei, con­silier în cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, crede că mulţi fermieri ar vrea să treacă şi pe partea de procesare a produselor, dar difi­cul­tatea constă a găsi piaţă de desfacere, lucru care îi descurajează pe mulţi încă de la început.

„În 2017, ministerul a înfiinţat Casa de Comerţ Unirea. Scopul pro­gramului a fost de a prelua tot ce înseamnă produsele agroalimentare şi de a le valorifica. Proiectul s-a oprit pen­tru o perioadă, după care a fost re­sus­citat în 2022. Una dintre provocă­rile actuale este de a prelua tot ce în­seamnă pro­cesare şi de a comercializa produsele obţinute“, a spus el.

Ce au declarat managerii şi antreprenorii prezenţi la conferinţa România Irigabilă de la Iaşi

Tiberiu Moisă, director general adjunct, MidCorporate & IMM, Banca Transilvania

► În 2022 Banca Transilvania a finanţat aproximativ 20% din totalul creditelor contractate de fermele din România. Asta a însemnat aproximativ 5 miliarde de lei.

► Pentru 2023 intenţiile noastre sunt de a creşte în continuare, însă ne dăm seama că anul acesta nu pleacă cu aceleaşi premize ca începutul lui 2022, când fermierii veneau după un an bun, conturile lor arătau foarte bine. Ne dăm seama că există o serie de întrebări legate de ce se va întâmpla cu producţia anul acesta, care vor fi preţurile. Sunt multe necunoscute, şi probabil că nu vom vedea aceeaşi evoluţie ca în 2022, dar estimăm că vom creşte în continuare. Deschiderea pentru finanţări rămâne. Este un lucru stabilit pe termen lung, însă probabil că nu va mai fi acelaşi tip de creştere strict din perspectiva de finanţare.

► În privinţa dobânzilor stăm mai bine ca anul trecut. Dobânzile în acest moment sunt ceva mai mici decât anul trecut şi cred că vor continua să mai scadă, însă vor rămâne mai mari în comparaţie cu ce ştiam noi până în 2021. Toţi anii în care am avut dobânzi mici la finanţare, atât în lei cât şi în euro, nu se vor întoarce prea curând. Eu cred că dobâzile actuale sunt gestionabile. O fermă care are o bună gândire economică, care este atentă la eficienţă, se descurcă cu ele.

► Agricultura, în care vorbeşti despre gestiunea resurselor naturale, nu reprezintă o zonă în care problemele îşi găsesc rezolvarea doar prin iniţiativă privată. Este nevoie de intervenţia statului pentru a contura strategii pe termen lung, pentru a fructifica ceea ce România are din belşug - teren, oameni, resurse naturale. Dacă am avea o gândire coerentă pe termen lung, am avea şi cu cine s-o implementăm, dar şi resursele necesare. În acest mod, instituţiile publice ar deveni catalizatori.

► Noi suntem pe un fenomen de acumulare de capital privat fără precedent în agricultură, care nu a existat în trecut, acum 10-20 ani. Procesarea cere un efort investiţio­nal mult mai mare, cere acces la lanţurile de desfacere care depinde de o forţă financiară. Astăzi avem un alt suflu în comparaţie cu acum 10-15 ani, dar chiar şi aşa, aici ai nevoie la un moment dat să fii conştient că mediul din jur te susţine şi nu eşti singur. Aici statul poate să dea acel impuls suplimentar care să susţină perioadele mai complicate care ar putea să apară. Procesarea este mai mult industrie decât agricutură şi are nevoie de altă forţă financiară şi alt profil investiţional.

Vasile Lungu, proprietar, Domeniile Lungu

► Investiţiile pot rezolva parţial problema procesării, de obţinere de valoare adăugată cât mai mare. Dar cea mai mare problemă apare atunci când trebuie să începi să vinzi producţia. Nu avem acces la pieţe de desfacere, pentru că suntem blocaţi de reţelele de supermarketuri, unde nu poţi pătrunde cu produsele româneşti peste tot. Aici statul trebuie să creeze un sistem legislativ, nu neapărat favorizant, ci care să pună în egalitate producătorul din România cu cel din UE.

► Statul ar trebui să ia o hotărâre majoră, să investească în construcţia barajelor în zona montană şi de deal. Astfel am putea să rezolvăm şi o parte din problema energetică, iar apa, pe curbe de nivel, să vină gravitaţional la fiecare fermă. Avem condiţii naturale, dar trebuie să avem şi un pic de voinţă.

►Punctul tare al fermierilor este legat de utilizarea fondurilor europene. În ultimii 15 ani vedem că au dispărut din majoritatea curţilor fermierilor cu peste 300-500 de hectare toate utilajele vechi, consumatoare de energie, neperformante. Am achiziţionat utilaje, combine, tractoare, care rezolvă problemele mult mai eficient decât vechile utilaje. Din păcate, acestea nu mai sunt produse în România.

► Într-un an agricol normal poţi obţine în plus trei tone de produs la hectar dacă suprafaţa este irigată. Într-un an deosebit de secetos diferenţa este de la zero până la 8-9 tone la grâu, de la 500-600 kilograme de soia, până la 3.700-4.000 kilograme, la floarea soarelui de la 1.500 kilo­gra­me la 4.000, etc. Investiţia merită, chiar dacă acum se ridică la peste 4.000 de euro la hectar. Dacă în 2008 un pivot de 300 metri costa cam 40.000 de euro, acum deja este 60.000-65.000 de euro. Asta înseamnă că investiţia pe hectar se duce spre 5.000 de euro, numai cu instalaţia de udare.

Alina Creţu, director executiv, APPR

► România ştie să producă hrană, dar din păcate nu am ajuns mai departe, la nivelul la care să existe o strategie foarte clară de încurajare a procesării produselor agricole de bază. Nu trebuie să punem acest lucru în cârca fermierilor. Nu ei sunt obligaţi ca peste noapte să se trasforme din producători de grâu în producători de pâine, pentru că este o altă meserie. Dacă unii dintre fermieri îşi doresc şi pot să facă lucrul acesta, atunci ei trebuie să fie susţinuţi, dar trebuie să existe o strategie naţională clară de încurajare a procesării.

► Procentul de teren pe care îi are astăzi un fermier din România în proprietate, care lucrează într-o fermă comercială (peste 50-70 hectare), variază în medie între10% şi 25%. Asta înseamnă că fermierii din România nu au astăzi în proprietate terenul pe care îl lucrează decât în maximum o treime. Şi atunci, în condiţiile în care peste 70% din terenul pe care îl lucrezi se află în arendă, şi când acel contract de arendă nu se ştie ce valoare are în faţa partenerilor noştri pentru a da o credibilitate pentru investiţiile pe termen lung, este clar că acest lucru reprezintă unul dintre punctele slabe esenţiale din România.

► Pentru a deveni mai performanţi în fermă ar trebui ca în câţiva ani să vorbim de România irigată şi nu de România irigabilă. România irigabilă este un potenţial şi trebuie să vedem cu adevărat rezultatele. Resursă de apă avem în România. Trebuie doar să găsim metode de a aduce apa care se acumulează către terenurile agricole.

► Ministerul Agriculturii a alocat aproximativ 500 mil. euro pentru irigaţii, o sumă absolut insuficientă.

► Ea trebuie compensată în parte de fonduri naţionale, cu participarea băncilor şi a tuturor instituţiilor care pot să cofinanţeze aceste proiecte, astfel încât să vedem că se depăşeşte cu mult acel milion de hectare irigate. Altfel, nu văd o soluţie viabilă pentru a creşte producţia şi pentru a avea o stabilitate în fermă. 

►Dacă nu securizăm cel puţin un procent din fermă, riscăm să ne reîntâlnim cu un an ca 2020, care a fost catastrofic pentru jumătatea de sud şi de est a României sau ca 2022, care a venit cu costuri de producţie mult mai mari. Trebuie să găsim o soluţie pentru irigaţii pentru orice fermă din România. Cel puţin un procent din hectarul exploatat trebuie să fie irigat.

Mihai Amarandei, consilier, MADR

► În perioada 2023-2027, suma totală alocată de bugetul de stat pentru irigaţii este de 1,5 miliarde de euro, care acoperă 2,6 milioane de hectare irigabile.

► Sistemul Naţional de Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, în 2023 avem prevăzute 99 de puncte de lansare la nivel naţional, care acoperă o suprafaţă de 2,3 milioane de hectare, iar în 2027 preconizăm să acoperim o suprafaţă totală de 12 milioane de hectare.

► Mulţi fermieri ar vrea să treacă şi pe partea de procesare a produselor, dar dificultatea constă a găsi piaţă de desfacere, lucru care îi descurajează pe mulţi încă de la început. În 2017, ministerul a înfiinţat Casa de Comerţ Unirea. Scopul programului a fost de a prelua tot ce înseamnă produsele agroalimentare şi de a le valorifica. Proiectul s-a oprit pentru o perioadă, după care a fost resuscitat în 2022. Unul dintre actuale este de a prelua tot ce înseamnă procesare şi de a comercializa produsele obţinute.

Bucur Daniel, profesor doctor, Universitatea de Ştiinţele Vieţii Ioan Ionescu de la Brad

► Vorbim de potenţialul agricol al României, care este apreciat la un volum care să asigure necesarul de hrană la 80 de milioane de oameni. Dar, paradoxal importăm două treimi din alimentele necesare consumului. Sunt multe cauze, dar cu siguranţă lipsa unei infrastructuri foarte bine puse la punct de irigaţii are un cuvânt foarte mare de spus, este o cauza principală, zic eu.

► Pe de altă parte, din fericire nu mai irigăm ca până în ’89 în condiţii grele, ci observăm că au apărut instalaţii moderne, tamburi, instalaţii liniare şi pivoţi centrali, instalaţii care funcţionează complet automatizat, care asigură o distribuţie precisă a volumelor de apă.

► O problemă importantă în România este fenomenul de deşertificare,  care a avansat instalându-se rapid în primii ani de după Revoluţie atunci când sistemele de irigaţii nu au mai funcţionat corespunzător. Aşadar este necesar ca în zonele în care precipitaţiile lipsesc, ar trebui să se facă irigaţii.

► Tehnica de irigaţii prin picurare asigură cel mai redus consum de apă. Modelul israelian este de aplicare a udărilor prin picurare în câmp deschis şi din câte ştiu ei deţin supremaţia în acest domeniu. Iar olandezii deţin supremaţia în sistemul de picurare în spaţii protejate.

► Noi avem disciplină de marketing pentru toate specializările din Universitate, atât pe domeniul agricol, cât şi pe domeniul horticol, zootehnic şi tehnologia alimentară.

Dumitru Pantazi, proprietar, Agrocomplex Lunca Paşcani

► Lucrăm 3.300 de hectare de teren, dintre care 1.500 de hectare sunt irigate. Din 2016, am început să investim serios în irigaţii. Sursa noastră de apă este Siretul. Am investit in jur de 5 milioane de euro în irigaţii, adică aproximativ 3.500-3.600 de euro pe hectar. Cifra de afaceri in 2010 era de 20 de milioane de lei si am reuşit şi cu ajutorul acestui sistem de irigaţii la 64 de milioane de lei în 2022, un an dificil pentru agricultura românească. 

► Nu este uşor, dar părerea mea este că fără investitii în astfel de sisteme  de irigaţii nu vom putea produce alimente pentru populaţie.

► Nici nu avem o strategie în ceea ce priveşte apa. Nu ştim ce cantităţi de apă avem, cum le gestionăm şi cum le utilizăm.

► În zona noastră s-a reluat investiţia de acumulare pe Siret care are o capacitate de peste 60 milioane de mc. Din această acumulare, se pot iriga 40.000 de hectare şi se poate să fie alimentat şi Iaşiul din această acumulare. Sperăm să se finalizeze acest proiect.

► Până în acest moment 2023 este un an care dă speranţă. Cel puţin în zona noastră a plouat bine, este foarte bine pentru rasărire, aici problema este rezolvată. Problema vine dacă din mai nu plouă, atunci  lucrurile vor fi complicate.

► Noi nu prea avem stocuri de cereale pentru că din recolta de pe 1.400 de hectare din cele 1.500 de hectare irigate o vindem către firme cu care colaborăm. Mai avem nişte stocuri, dar aşteptăm.

► Ca puncte tari sunt sistemul hidrografic, oameni pricepuţi, dotarea şi sistemul bancar. Noi am făcut aceste investiţii nu pe fonduri, ci cu ajutorul băncii. Fără aceste credite nu reuşeam să facem astfel de investiţii.

Ioan Chiriac, proprietar, Ferma Chiriac

► Am două ferme, una vegetală de 700 de hectare şi una zootehnică de 800 de capete de bovine. Cu ferma zootehnică facem parte din Cooperativa Agrolact Moldova unde procesăm alături de alţi cinci fermieri o parte din lapte sub brandul Huzur.

► Din 700 hectare, irigăm 90 de hectare. S-a finalizat o investiţie de 2 milioane de euro în 2022 prin care s-au amenajat 1.100 de hectare, iar în zona mea s-au amenajat doar 90 de hectare. Dar pentru mine este foarte important pentru că eu aveam nevoie de furaje de volum, respectiv purumb siloz pe care îl aduceam de la 15-20 km. Dar acum pot să-mi asigur furajele de volum ceea ce este baza pentru o fermă zootehnică. Posibilităţile de irigare în judeţul Bacău sunt destul de limitate. Judeţul are o suprafaţă amenajată de 20.800 de hectare, din care se irigă sub 3.500 de hectare, deci sub 2% din suprafaţa arabilă a judeţului. Problema este lipsa strategiei la nivel naţional. Noi, fermierii, nu putem rezolva şi problema sursei de apă. Noi avem nevoie să plătim apa la un preţ corect şi să ne facem treaba. Iar statul ar trebui să asigure prin politici coerente necesarul de apă. Suntem între Siret şi Bistriţa, dar nu putem iriga. Am accesat alte proiecte de câte un milion de euro, dar în continuare este o problemă cu sursa de apă.

► Posibilităţile de a iriga nu sunt mai mari de 2 milioane de hectare la nivel naţional, asta în condiţiile în care s-ar decolmata foarte multe lacuri de acumulare. În plus, este nevoie şi de alte lacuri de acumu­lare. Avem nevoie de apă, dar se pune şi problema economisirii apei. Ne batem 20 de milioane de oameni, nu doar noi fermierii, pe această apă. Şi aici ar trebui să se pună accent pe sistemele de irigare cu valoare adăugată mare. Mă refer la instalaţiile prin picurare unde eficienţa apei este mult mai mare. Noi cei cu părul alb facem agricultură pentru că ne place. Agricultura este un business şi trebuie tratat ca atare. Noi fermierii ne facem treaba, facem cooperative, facem fabrici de procesare.

► Avem industrie alimentară puţină, ea este concentrată de partea capitalului străin, care are monopol. 75% din comerţul de produse agroalimentare este al marilor supermarketuri. Ca să ajungi acolo trebuie să fii foarte eficient. Unii au 60% din piaţă. Este o singură companie de procesare laptelui care are 60% din procesare.

► Şi când vrei să intri pe piaţă şi oricât de mare productivitate ai vrea să ai nu poţi ajunge la acest nivel. De asta ar trebui să sprijinim mai mult capitalul românesc.

► Deşi este foarte greu, preţul laptelui a scăzut. Dar zootehnia este o zonă de integrare a producţiei vegetale. Sunt momente mai grele, mai uşoare, şi trebuie sprijiniţi fermierii. Banii pentru zootehnie pe PNNR sunt foarte puţini. Cei care sunt mai tineri şi au 20-30 de vaci nu au nicio şansă să crească dacă nu sunt ajutaţi prin programe adecvate. Şi din păcate pleacă din România chiar cei care au dezvoltat o afacere.