Companii

Conferinţa ZF. Health & Pharma 2016, evenimentul la care se dezbat cele mai importante probleme din sănătate

Fady Chreih, CEO al reţelei private de sănătate Regina Maria

Fady Chreih, CEO al reţelei private de sănătate Regina Maria

Autor: Georgiana Mihalache

05.09.2016, 00:05 384

Ziarul Financiar va organiza în septembrie a cincea ediţie a ZF Health & Pharma Summit ’16 pentru a dezbate pro­blemele din sectorul medical alături de cei mai impor­tanţi jucători din domeniul sănătăţii, oficiali, dar şi repre­zentanţi ai celor mai mari spitale publice şi private din România.

Între 13 şi 14 septembrie conferinţa ZF  este punctul de întâlnire al celor mai interesante opinii şi estimări ale invitaţilor pentru a crea imaginea sistemului medical românesc.

În contextul problemelor cu care se confruntă spitalele din România, la summitul ZF Health & Pharma ’16 se va analiza calitatea serviciilor din spitalele publice şi din cele private pentru a stabili care sunt diferenţele şi ce pot face managerii de spitale pentru a câştiga încrederea pacienţilor.

Care sunt criteriile pentru a stabili cât de performanţi sunt medicii, cum pot accede medicii tineri în spitale şi cum va evolua piaţa farma în următoarea perioadă sunt câteva dintre temele de discuţie care vor fi abordate la ZF Health & Pharma 2016.

Unul dintre in­vitaţii care şi-au anun­ţat participarea la summitul ZF din sep­tembrie este Fady Chreih, CEO al reţelei pri­vate de sănătate Re­gina Maria.

Regina Maria, al doilea cel mai mare jucător din piaţa serviciilor private de sănătate, a avut în 2015 peste un milion de pacienţi, potrivit lui Fady Chreih, care va discuta la ZF Health & Pharma ’16 despre abonamentele la reţelele private de sănătate şi va prezenta viziunea reţelei pe care o conduce asupra sistemului de sănătate, public şi privat.

Alţi invitaţi la una dintre cele mai importante conferinţe de sănătate sunt Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţii, Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS, sau Iulian Trandafir, directorul general al distribuitorului de medicamente Farmexpert.

Discuţiile vor viza şi evoluţia din piaţa farma, producţia românească de medicamente şi piaţa suplimentelor nutritive, reunind reprezentanţi ai celor mai mari companii de distribuţie de medicamente sau de analiză a domeniului sănătăţii pentru a discuta despre studiile şi estimările lor.